Nadia Comăneci a vorbit despre aspectele care i-au schimbat viața radical, despre gimnastică și despre momentul în care a trebui să ia cea mai grea decizie din viața ei și să părăsească România.

„Nu-mi aduc aminte chiar tot, nici detalii, pentru că au trecut foarte mulți ani de atunci. Chiar dacă nu simt într-un fel că au trecut așa de mulți ani. O decizie care mi-a schimbat de fapt viața.

Am fost norocoasă pentru că era o școală de gimnastică foarte aproape de locul în care locuiam noi”, mărturisește Nadia.

Campioana spune că la început nu se gândea la performanță. Tot ce își dorea era să meargă la sala de gimnastică.

„Nu am ştiut ce înseamnă performanţa, totul a crescut, noi mergem la Liceu de Educaţie Fizică şi Sport, pe atunci sportul era important şi era timp pentru sport la şcoală, deci erau dedicate două şi două, deci pătru ore pe săptămână pentru sport.

Nici nu ştiu dacă am ştiut ce înseamnă performanţă pentru că eu îmi doream să merg mai mult sală chiar şi atunci când nu aveam programul să merg la sală! Descoperisem, inventasem anumite elemente, elementele noi reies din greşeli. Dacă faci ceva şi trebuie să prinzi de pe bara de jos şi bara de sus, eşti prea aproape şi dai cu piciorul în bara de jos şi îţi vine o idee: Ah! Cum ar fi facem saltul şi să prindem aceeaşi bară? Și aşa a ieşit şi Saltul Comăneci şi după aceea coborârea la fel Cred că visul oricărei gimnaste este să lase ceva în urmă!

Este o inovaţie care rămâne tot timpul în codul de punctaj pentru că atunci nu trebuie să mai descrii, spui fac Tzukahara, fac un Comăneci. Spre sfârşit de anii 60 nici nu existau prea multe sporturi pentru fete,îţi dai seama ce noroc! Eram norocoase că exista un loc unde noi puteam să mergem si ne facem de cap.

Spre sfârşit de anii ’60 nici nu existau prea multe sporturi pentru fete, îţi dai seama ce noroc! Eram norocoase că exista un loc unde noi puteam să mergem si ne facem de cap”, spune Nadia Comăneci.

Joaca, însă, era sport de performanţă. Nadia Comăneci a reuşit să câştige primele medalii în 1975 la Campionatele Europene de Gimnastică, care au avut loc la Skien în Norvegia.

„Am câştigat 3 medalii. Mă gândeam la ai mei acasă şi nu cred că am realizat exact ce s-a întâmplat, dar m-am bucurat de faptul că am concurat, aşa cum m-am pregătit. Deci eram pregătită să concurez bine şi am concurat bine! Şi am fost mândră de mine! Avem 13 ani!”, spune campioana, care subliniază că este nevoie de ani mulți pentru a învâța multitudinea de elemente.

Iar fiecare antrenament era aproape ca un concurs important. Nu era loc de greşeală. Echipa României trebuia să facă performanţă.

Deci ne pregăteam pentru lucrul acesta, aveam şi psiholog, trebuia să facem cubuleţe, adică lucruri pe care noi nu le înţelegeam, credeam că sunt de bebe, nu înţelegeam de ce trebuia să facem asta, dar ne-a ajutat foarte mult. Mai ales că la antrenamente, antrenorii aduceau public, oameni afară, ca să facă zgomot, ca să ne obisnuim. Eşti tentant să te uiţi când auzi: Ah!!! Fiecare sport trebuie înţeles, adică ţi se predă, iar tu trebuie să înveţi mai mult decât ţi se predă şi să găseşte acele repere la anumite elemente, repere pe care le găseşti singură!

Punctul ăla negru de pe perete, dunga galbenă, aici duc mâna, până ajung… Să ai o viziune! Deci acesta e un lucru pe care nu ştiu dacă l-am avut, dacă m-am născut cu el sau dacă l-am descoperit prin gimnastică!”, afirmă Nadia.

După rezultatele de la Europene, fetele de aur ale României au început să se pregătesacă pentru următoarea competiţie – Jocurile Olimpice la Montreal din 1976. Atunci, Nadia avea 14 ani. Lumea, mai ales cei de dincolo de graniţele ţării, vorbeau despre ea ca fiind revelaţia gimnasticii româneşti. Nadia Comăneci însă, era acelaşi copil modest, dar luptător.

A ajuns la Olimpiada din 1976 cu un singur gând – să fie cea mai bună.

„După Europene, lumea gimnasticii a început să discute despre .. este o fetiţă cu numele cutare, care face nişte elemente în premieră, care va crea o nouă competiţie între Uniunea Sovietică… Iar toată lumea aştepta să o vadă pe fata al cărei nume, mulţi nici nu-l puteau pronunţa corect. Eram micuţă în ani în faţa lumii, dar aveam o experienţă de 8 ani în gimnastică!”.

„Deci am fost ultima şi cum am aterizat a început să cânte muzica, marşul! Iar eu am plecat şi deja mă gândeam la bârnă, paralelul paralel, dar bârna e mai subţirică şi m-am întors să văd nota pentru că era prea mai gălăgie în sală! Nici nu mă gândeam la notă, mă gândeam dacă iau un 9,90 e foarte bine, prima zi de concurs.

M-am uitat şi am văzut că se întorcea panoul, nici nu scria numele pe vremea aceea, era 073. Am văzut 1.00, m-am uitat la colege, am zis că e greşit panoul sau că ceva e în neregulă cu panoul.

Şi am zis fie ce-o fi! Unu nu are cum să fie că n-am făcut de unu! Nu am ştiut de chestia asta cu 10 multă vreme, una dintre colege cred că mi-a spus: Cred că e 10, dar e ceva în neregulă cu panoul”, a declarat zeița de la Montreal despre momentul care a marcat lumea sportului.

Toată presa a început să scrie despre Nadia Comăneci, gimnasta perfectă. Toate publicaţiile străine au preluat ştirea, iar Nadia a devenit un fenomen mondial.

Te-ar putea interesa și: