Secretul Giselei Bundchen

Desi in urma cu cateva zile a renuntat sa mai fie imaginea Victoria's Secret, top-modelul brazilian Gisele Bundchen nu abandoneaza lumea modei.

Ea isi va lansa propria colectie de lenjerie.

Gisele Bundchen, 26 de ani, a cunoscut succesul prin intermediul brandului Victoria’s Secret. Dupa o lunga colaborare, brazilianca a decis insa ca este timpul s-o ia pe propriul drum. Potrivit cotidianului „New York Post”, Gisele negociaza de ceva timp cu brandul H&M pentru a lansa o colectie de lenjerie care sa-i poarte numele. Oare va avea la fel de mult succes?

Cerinte nesatisfacute

„Lunga si fructuoasa colaborare dintre Gisele Bundchen si Victoria’s Secret a ajuns la final. Ii uram toate cele bune si ii multumim pentru munca extraordinara pe care a facut-o aici”, a declarat Edward Razek, directorul executiv al Victoria’s Secret, cand a anuntat ca fotomodelul brazilian nu va mai defila pentru companie.

Au existat numeroase speculatii in ceea ce priveste motivul pentru care Bundchen a ales sa incheie aceasta colaborare. Potrivit cotidianului „New York Post”, se pare ca Gisele si-ar fi dorit ca onorariul ei sa creasca la cinci milioane de dolari anual, cerinta care nu i-a fost satisfacuta.

Alte surse mentioneaza ca posibila cauza si faptul ca Gisele nu a vrut sa urce pe acelasi podium cu Bar Rafaeli, viitoarea sotie a fostului ei iubit, Leonardo DiCaprio.

Imagine valoroasa

Linia de lenjerie pe care o va lansa pentru H&M nu va fi singura colectie ce ii va purta numele fotomodelului brazilian. Bundchen a mai lansat o colectie de sandale ce poarta marca Grendene. Numita „Ipanema Gisele Bundchen”, colectia a fost primita foarte bine. Din 2001, s-au vandut peste 100 de milioane de perechi de sandale.

Brazilianca a colaborat cu cele mai cunoscute case de moda din lume, printre care Christian Dior, Balenciaga, Dolce&Gabbana, Versace si Givanchy si a devenit unul dintre cele mai cautate fotomodele. Imaginea ei vinde atat de bine incat chiar si compania Apple Computer si-a dorit ca ea sa apara in campania de promovare a noii linii Macintosh. Bundchen apare in „Guiness World Records” drept cel mai bogat fotomodel din lume, cu o avere de 150 de milioane de dolari.

Bundchen, model de succes

> Gisele Caroline Bundchen s-a nascut pe 20 iulie 1980, in Brazilia. > In copilarie si-a dorit sa devina jucatoare de volei. > La 14 ani a inceput un curs de modelling impreuna cu doua dintre surorile ei. > A participat mai apoi la concursul „Elite Look of the Year”. A iesit pe locul doi la selectia nationala si pe locul patru la editia internationala. > De atunci, a semnat numeroase contracte pentru a prezenta colectiile unora dintre cei mai cunoscuti designeri din lume. A devenit cunoscuta la nivel international dupa ce a fost aleasa  imaginea Victoria’s Secret. > Si-a facut debutul in cinematografie in pelicula „Taxi”, unde a jucat alaturi de Queen Latifah si Jimmy Fallon.