Leo Iorga a încetat din viață – sâmbătă, 2 noiembrie – la doar 54 de ani. Îndrăgitul cântăreț de muzică rock s-a luptat, ani de-a rândul, cu o boală incurabilă, iar organismul său nu a mai rezistat. Puțini sunt, însă, cei care știu tratamentul secret pe care l-a făcut Leo Iorga pentru a-și prelungi viața cu doi ani, scrie Cancan.

În ultimii ani, Leo Iorga a avut mai multe probleme de sănătate. Astfel, în 2014, a fost operat pentru extirparea unei tumori cerebrale, iar, în 2011, a suferit o intervenție chirurgicală pentru eliminarea unei tumori canceroase la plămâni. Anul acesta, la începutul lunii februarie, Leo Iorga a primit vestea recidivării tumorii (cancer stadiu 3-4) la singurul plămân rămas.

Cântărețul aflase de un vaccin-minune, vaccinul Cimavax, pe bază de venin de viperă, care se realiza doar în Cuba și care i-a prelungit viața cu doi ani, astfel că a plecat de urgență acolo, împreună cu soția sa, Paula.

„Am fost la o clinică din Havana, unde mi-am făcut controale amănunțite și un vaccin care distruge celulele canceroase. Am stat două saptamani. Mă simt bine, nu pot să spun că nu. Iau tratament 6 luni, așa cum mi-au recomandat medicii. Pe lângă asta, mai consum niște ceaiuri naturale. Țin mereu legătura pe telefon cu cei din Cuba. Mi-am reluat activitatea, concertele și mă simt bine”, a povestit, la vremea respectivă, Leo Iorga.

Te-ar putea interesa și: