SECRETE NEGRE ascunse de DNA. Statistica eşecurilor, semnalul de alarmă şi o ipoteză-şoc. A fost solicitată intervenţia DIICOT

Jurnaliştii de la Luju.ro acuză Direcţia Naţională că ascunde informaţii de interes public, adăugând că DNA se laudă cu condamnările obtinute în instanţe, dar nu face nicio precizare despre achitările pe care le încasează. Iar acestea nu sunt deloc puţine.

„Iată o situaţie care ar trebui să îi alarmeze atât pe şefii Justiţiei, cât şi pe liderii politici care conduc astăzi România, în frunte cu preşedintele Klaus Iohannis. Parchetul condus de Laura Kovesi (foto) a scăpat de sub orice fel de control, iar procurorii DNA au ajuns să fie pericol pentru siguranţă naţională. 

Spunem asta din cauza amatorismului şi abuzurilor care sunt comise de DNA şi care sunt demonstrate în instanţa. Cifrele parchetului anticorupţie pe primele 5 luni ale anului 2017 sunt de-a dreptul îngrijorătoare, şi arată că lupta anticorupţie nu este altceva decât un simulacru, un pretext pentru a execută oameni nevinovaţi care sunt trimişi în judecată sau reţinuţi de procurori. 

Iar când vorbim despre oameni nevinovaţi, ne referim atât la politicieni de la cel mai înalt nivel, la aleşi locali, magistraţi, avocaţi, funcţionari publici, oameni de afaceri, dar şi la simpli cetăţeni cărora li se fabrică dosare doar din cauza unor vendete locale şi doar pentru a da bine la bilanţul festivist pe care parchetul lui Kovesi îl organizează an de an. 

Tocmai de aceea, DIICOT trebuie să intervină şi să declanşeze de urgenţă o anchetă pentru a verifică posibilă existenţa la DNA a unui grup de crimă organizată. 

Lumeajustitiei.ro dezvăluie date ţinute la secret de către parchetul lui Kovesi. Căci DNA se laudă pe pagină de internet cu condamnările pe care le obţine în instanţe, dar nu face nicio precizare despre achitările pe care le încasează. Iar acestea nu sunt deloc puţine”, scrie Luju.ro.