Secretarul de stat în MAE George Ciamba a reamintit, azi, în discuţiile cu o delegaţie a Comisiei LIBE din PE, că, urmare a verificărilor în plan intern făcute în perioada 2005-2008, nu au rezultat probe care să indice că pe teritoriul României au existat centre de detenţie ale CIA.
Secretarul de stat pentru afaceri europene, George Ciamba, a primit, azi, delegaţia Grupului de Lucru Informal al Comisiei pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne (Comisia LIBE) din Parlamentul European (PE). Vizita în România a reprezentanţilor Comisiei LIBE are loc pe fondul dezbaterilor recente la nivelul Parlamentului European şi al recomandărilor incluse în Rezoluţia adoptată la 11 februarie 2015 pe marginea raportului Senatului SUA privind practicile de tortură ale CIA, se precizează într-un comunicat al MAE.
"În cadrul întrevederii, secretarul de stat George Ciamba a reafirmat importanţa deosebită acordată de autorităţile române derulării unui dialog cuprinzător cu reprezentanţii Parlamentului European pe teme de interes pe agenda europeană actuală. A exprimat, în acest sens, aprecierea deosebită faţă de activitatea constantă a Comisiei LIBE în vederea promovării drepturilor omului, valorilor fundamentale şi practicilor democratice, la nivel UE şi internaţional, şi a reiterat ataşamentul profund şi constant dovedit de România faţă de respectarea acestor principii şi valori", menţionează sursa citată, potrivit Mediafax.
George Ciamba a adăugat că România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene şi al NATO şi parte la Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, "se disociază şi respinge vehement astfel de practici, indiferent de circumstanţe, continuând să abordeze o politică clară, fără echivoc, în ceea ce priveşte protejarea şi garantarea drepturilor omului".
"În acest sens, oficialul român a reamintit demersurile derulate de România, în plan intern, destinate verificării alegaţiilor, referindu-se la rezultatele cercetărilor efectuate în perioada 2005-2008 de Comisia de anchetă a Senatului României. A subliniat că, urmare acestor verificări menţionate, întreprinse de autorităţile române, nu au rezultat probe care să indice că pe teritoriul României au existat centre de detenţie ale CIA sau că aeroporturile româneşti ar fi fost utilizate de către CIA pentru transportul sau detenţia unor prizonieri suspectaţi de acte de terorism", se precizează în comunicat.
Delegaţia Comisiei LIBE din Parlamentul European mai are programate, la Bucureşti, discuţii cu Ion Iliescu, Ioan Talpeş, Tiberiu Niţu, dar şi cu reprezentanţi ai societăţii civile.
Comisiile pentru libertăţi civile, afaceri externe şi drepturile omului din Parlamentul European au reînceput ancheta privind presupusele transporturi şi detenţii ilegale de prizonieri desfăşurate de CIA în statele membre UE, ca urmare a unor dezvăluiri ale Senatului SUA privind utilizarea torturii de către CIA şi în baza unei rezoluţii adoptate în 11 februarie de Parlament.