Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a ajuns luni dimineață la Palatul Parlamentului. Acesta a fost primit de liderii celor două camere, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu. Şi preşedintele Iohannis îl va primi astăzi la Palatul Cotroceni, pe secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
"Agenda întrevederii va include evaluarea concretă a stadiului implementării deciziilor adoptate la Summitul NATO de la Varşovia, din anul 2016, şi la Reuniunea la nivel înalt de la Bruxelles din mai 2017, precum şi pregătirea agendei şi rezultatelor viitorului Summit NATO din anul 2018. Aspectele privind continuarea procesului de adaptare a Alianţei la mediul internaţional complex de securitate, cu accent pe postura NATO de apărare şi descurajare pe Flancul Estic, vor ocupa un loc important în cadrul discuţiilor", transmite Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat.
După convorbiri, cei doi oficiali vor susţine o declaraţie comună de presă. De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis şi secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, vor participa la deschiderea sesiunii plenare a celei de a 63-a reuniuni a Adunării Parlamentare a NATO, care va avea loc la Palatul Parlamentului.
Şeful statului va susţine un discurs în plenul AP NATO.
Adunarea Parlamentară a NATO este un for care reuneşte membri ai parlamentelor din ţările membre şi partenere ale Alianţei, care se întâlnesc periodic pentru a analiza aspecte de securitate de interes comun, facilitând astfel consensul public şi parlamentar în sprijinul politicilor Alianţei.
Vom reveni cu amănunte.