Familia refuză acum să ofere orice relaţie presei despre pelerinajul elevei dispărute în drum spre şcoală. Poliţia pare că protejează Biserica, fiindcă Iulia Ionescu a purtat straie monahale la urcarea în tren.
Tatăl elevei care a dispărut în Bucureşti: „I-a trimis un mesaj duhovnicului ei că vine Apocalipsa" A plecat de acasă spre o mânăstire, crezând că vine Apocalipsa şi a pus o ţară pe jar. A fost găsită după trei zile şi redată familiei de care fugise cu gândul de a-şi dedica viaţa lui Dumnezeu. Are 15 ani şi de ani buni un duhovnic. Povestea Iuliei Ionescu e departe de a se fi încheiat. Sunt încă multe aspecte tulburi legate atât de cauzele care au transformat într-o habotnică o copilă fără copilărie, cât şi multe semne de întrebare legate de ancheta Poliţiei, momentul găsirii fetei şi locul în care a stat în cele trei zile.
- Reconstituirea traseului fetei de 15 ani care a dspărut miercuri în Bucureşti
Totul, însă, trebuie acum privit în altă cheie: ca un semnal de alarmă pentru alţi părinţi, pentru educatori, pentru autorităţile implicate în căutarea Iuliei, pentru noi toţi ca societate. Părinţii ar trebui să iasă public şi să risipească umbrele ce continuă să planeze asupra acestui caz, pornit la sesizarea lor ca fiind vorba de o răpire şi o sechestrare a minorei. Unde a fost Iulia? GALERIE FOTO: Imagini cu adolescenta dispărută.
- Patriarhia Română: Iulia Ionescu nu a fost la o mănăstire din Suceava. Tânăra a ajuns acasă
Filmul unei dispariţii cu iz religios
- Ce a făcut Iulia în ziua dispariţiei în Bucureşti?
Miercuri, 12 februarie. Iulia Ionescu, elevă în clasa a IX-a la Colegiul "Sf. Sava" din Capitală, se desparte de mama ei la staţia de metrou Eroilor. Urma să se ducă spre liceu, la cursuri. Nu a făcut-o. Planul ei era altul. Spera că bunica sau mama vor găsi biletul ei şi că vor înţelege: "Vremea e frumoasă, eu am plecat la mânăstire…" Mama, însă, s-a alarmat când nu a primit obişnuitul SMS al fiicei că a ajuns la şcoală. A căutat-o, a luat legătura cu fostul soţ, tatăl Iuliei, a vorbit cu părintele Visarion Alexa, duhovnicul de la Biserica Pogorârea Sfântului Duh – "Sfântul Nicolae" din Militari. La ora 18.00 s-a dus la Secţia de Poliţie şi a reclamat dispariţia fetei. Era convinsă că fiica i-a fost răpită.
- PRIMA DECLARAŢIE A DUHOVNICULUI a adolescentei dispărute! Ce a spus preotul despre Iulia Ionescu - VIDEO
Nu s-a spus încă ce a făcut Iulia în cursul zilei de miercuri în Bucureşti până înspre miezul nopţii când a ajuns pe bulevardul Kogălniceanu, la o Casă de amanet. A bătut cu toată forţa în uşa închisă, până unul dintre angajaţi i-a deschis. Aici a pus pe masă telefonul IPhone, de 3.000 de lei, primit de ziua ei, şi un lănţişor din aur. Din telefon scosese cartela. A primit 800 de lei.
Bărbatul de la "Amanet" a declarat postului Digi24: "Ne-am gândit că poate e cineva cu ea, cineva să o ameninţe, dar nu. Era abătută, abia se uita pe sub ochi. Era timidă şi îngândurată. Am luat-o la întrebări, de unde are telefonul, să ne aducă buletinul. A zis că vine mai târziu cu buletinul şi cu actele telefonului". Nu a mai venit, iar a doua zi, telefonul Iuliei a fost vândut pe mai mulţi bani. Poliţia a aflat la cine este, dar informaţia nu mai avea relevanţă.
- Unde şi-a petrecut fata nopţile de miercuri, joi şi vineri?
Poate că miercuri noaptea, după ce şi-a vândut telefonul, Iulia s-a urcat în tren şi a plecat spre o mânăstire din judeţul Suceava. Nu avem o informaţie oficială, însă. Joi, cazul a fost preluat de mass-media. "Fiica mea a fost răpită, ţinută într-un loc împotriva voinţei ei", le spunea mama jurnaliştilor. Tatăl Iuliei, director economic la o multinaţională, a dat şi el relaţii poliţiştilor, a vorbit şi cu presa, cerând ajutor. Lucrurile au început să se canalizeze înspre preocuparea principală a adolescentei: vizitele la biserica părintelui Alexa, care îi era şi duhovnic de ani de zile. S-a aflat că, la 12 ani, Iulia şi-a manifestat dorinţa de a se călugări, spunând chiar că pleacă de acasă. Anchetatorii au apelat la SRI pentru identificarea locaţiei, în cazul în care fata ar fi sunat de pe cartela ei, şi la DGIPI, pentru informaţii. La Ministerul de Interne s-a creat o celulă de criză coordonată de viceprim-ministru Gabriel Oprea.
- ELEVA DISPĂRUTĂ a fost GĂSITĂ, într-un tren ce venea de la Suceava. Șeful Poliției Române: "Nu a fost victima niciunei infracțiuni"
Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), părintele Constantin Stoica, a declarat că în nicio mânăstire nu a apărut fata şi că nici nu ar fi găzduită, fiindcă e minoră. Toate poliţiile, naţionale şi locale, Poliţia TF şi CFR erau alertate şi primiseră fotografia Iuliei. Unde a dormit ea joi şi vineri nu ni s-a spus nici după găsirea ei.
- De ce avea Iulia duhovnic la 12 ani?
Câteva discuţii cu apropiaţi ai familiei mamei au conturat un tablou delicat. Bunicii materni locuiesc într-un bloc vecin cu cel în care stau Iulia şi mama ei. Stau acolo de când aveau ei copiii mici, pe mama Iuliei şi pe sora ei geamănă. "Le-au crescut extrem de sever: gemenele nu ieşeau din casă decât la plimbare cu ei, nu s-au jucat niciodată cu copiii din faţa blocului", a povestit o vecină a familiei. Oamenii din jurul familiei Ionescu spun că mama Iuliei şi bunica au închis fata ca pe o perlă în cutiuţa pentru bijuterii. "Din prea multă iubire au mutilat-o emoţional, i-au tăiat aripile, iar ele n-au mai crescut, împiedicând puiul să zboare în linie cu cei de seama ei. Izolarea s-a petrecut încetul cu încetul, pe parcursul mai multor ani, în care bunica a găsit că cel mai bun mod de a-şi educa nepoata este să o ducă la biserică, ca să sădească în sufletul ei numai iubirea pentru Isus", este opinia unei femei care cunoaşte bine familia.
- ELEVA DISPĂRUTĂ a fost GĂSITĂ, într-un tren ce venea de la Suceava. Șeful Poliției Române: "Nu a fost victima niciunei infracțiuni"
- Cine a găsit fata fugară?
Au trecut ore bune de când Iulia a fost reperată în trenul Moscova-Bucureşti-Sofia şi încredinţată părinţilor, sâmbătă seara. Cu puţin timp înainte de conferinţa de presă a şefului Poliţiei Române, chestorul Petre Tobă, purtătoarea de cuvânt a CFR, Alina Predescu, a anunţat la TV că şeful de tren a despistat-o pe Iulia. Tot ea a precizat că fata fusese condusă la tren, în Suceava, de către un bărbat în haine monahale care îi şi cumpărase bilet, iar în momentul în care controlorul a găsit-o în tren, Iulia era îmbrăcată în straie monahale.
Spusele Alinei Predescu au fost contrazise ulterior de şeful Poliţiei. Chestorul Tobă a spus că echipa mixtă de anchetatori (Poliţie, DGIPI, SRI) a găsit-o pe fată, iar ea era îmbrăcată în aceleaşi haine cu care plecase de acasă: palton negru şi pantalon negru. Nimeni nu a mai venit cu lămuriri, jurnaliştii fiind lăsaţi să-şi caute informaţiile "pe surse".
Momentul cheie
Fără a avea o relatare oficială nici de la anchetatori, nici de la familie, am reuşit să conturăm ce s-a întâmplat sâmbătă. Lucrătorii CFR, aflaţi şi ei în alertă cu privire la "fata care plecase la mânăstirile din Moldova", au observat pe camere preotul care a cumpărat bilet şi fata în haine gri, monahale, cu un batic pe cap. Se spune că doi poliţişti TF în civil l-au atenţionat pe şeful de tren. În acest sens există o imagine cu şeful de tren care îi spune acest lucru unui reporter TV. Tot el spune că în cuşeta lui se află bagajul fetei. Una din surse spune că e vorba de acea sutană de care Iulia s-a dezbrăcat în tren şi a rămas în paltonul negru.
Se pare că identificarea dispărutei s-a făcut cam în acelaşi timp. Când fata a văzut că acel controlor îi verifică iar biletul şi că o chestionează, Iulia s-a speriat şi a sunat-o pe mamă. Şi-a cerut iertare şi i-a spus că vine acasă din pelerinaj, dar nu i-a spus unde este. A fost, însă, momentul în care anchetatorii din celula de criză au putut să-i intercepteze telefonul. Era un aparat simplu, în care Iulia băgase veche cartelă. Au sunat la Bacău şi au trimis o echipă să se urce în tren, să repereze fata şi să o ducă la primul post de poliţie pentru identificare.
Aşa se face că poliţiştii au coborât-o în Focşani, iar de acolo, după procedura de identificare şi o primă declaraţie, o maşină a plecat cu ea spre Bucureşti.
Opinia publică, însă, nu a aflat unde a stat această copilă şi nici de ce BOR afirmă cu tărie că nu a fost găzduită de nicio mânăstire, deşi toate firele o leagă pe Iulia de biserică şi de duhovnicul ei Visarion Alexa.
- BOIERIE pe AJUTOARE SOCIALE. Român în ANGLIA: "E ca şi cum ai găsi un sac cu bani pe marginea drumului"
- Simona Halep a evoluat FABULOS şi a învins la Doha! Ea va urca încă un loc în ierarhia mondială
- SEDINȚA PNL s-a ÎNCHEIAT. Iohannis și Antonescu au mandat de a susţine "cu feritate" respectarea protocolului USL, semnat în 2012
TOP 3 ARTICOLE POPULARE:
- SECRETUL TRUPEI ABBA. Dezvăluirea a fost făcută după 40 de ani de la înfiinţarea formaţiei | GALERIE FOTO
- ULTIMELE POZE ale unor persoane celebre. Cum arătau Steve Jobs sau Lenin înainte să moară| GALERIE FOTO
- SITUAȚIE JENANTĂ pentru Andreea Marin. ZÂNA a renunţat la emisiunea de la TVR