Blanche Monnier avea 25 de ani când a comis o greşeală impardonabilă din punctul de vedere al intransigentei sale familii aristocrate. S-a îndrăgostit, în 1876, de un avocat neisprăvit, falit, cam tomnatic şi cu mult sub rangul pretins de familia sa. În plus, la acea vreme, vârsta tinerei era considerată mult prea înaintată pentru asemenea năbădăi. Trebuia acţionat rapid.

La scurt timp, Blanche a dispărut. Deşi oamenii ştiau că nu găsise bărbatul pe care îl căuta de multă vreme, nimeni nu a mai văzut-o vreodată în public. Se zvonea că ar fi murit. Fratele şi mama sa au jelit-o o vreme, apoi viaţa tuturor şi-a reluat cursul normal. În ciuda aparenţelor foarte bine păstrate, Monnierii ascundeau un secret îngrozitor.

Pe 23 mai 1901, pe biroul procurorului general al Parisului a poposit o scrisoare misterioasă:  “Domnule Procuror General, am onoarea să vă informez în privinţa unui caz deosebit de serios. Este vorba despre o fată bătrână închisă în casa doamnei Monnier, flămândă şi care trăieşte într-o mansardă putedră şi igrasioasă, de mai bine de 25 de ani”.

Poliţia a decis să investigheze aceste informaţii şi să descindă în casa familiei Monnier, făcând abstracţie de extraordinara reputaţie a acesteia. Au căutat peste tot până au ajuns în faţa unei uşi închise cu mai mule lacăte. Au spart lacătele şi au intrat. Un miros îngrozitor, indescriptibil, i-a cutremurat. De pe un pat plin de resturi de mâncare şi excremente a scâncit, la vederea luminii, o creatură monstruoasă, numai piele şi os.

Un sfert de secol, drept pedeapsă pentru că şi-a permis să iubească, Blanche Monnier nu a văzut lumina şi nici o altă fiinţă umană. Martorii oculari au relatat şocul pe care l-au avut când au făcut incredibila descoperire: “biata femeie, complet goală, stătea direct pe saltea. De jur împrejurul său se formase o crustă din excremente şi bucăţi de mâncare. Era plin de gândaci iar aerul încărcat de duhoare era pur şi simplu irespirabil. Intram, stăteam puţin, investigam puţin  şi ieşeam. Nu rezistai mai mult de 2-3 minute”.

Bătrâna doamnă Monnier a fost imediat arestată. Nu a făcut însă faţă noului stil de viaţă şi a murit în închisoare după numai 15 zile de la monstruoasa descoperire. Înainte de a închide ochii a dorit să se confeseze şi să-şi mărturiseacă faptele odioase. După ce Blanche a refuzat să pună capăt relaţiei cu avocatul, doamna Monnier a decis s-o ţină închisă în pod o vreme ca să-i vină mintea la cap. Tânăra a refuzat. Încăpăţânarea sa a iritat-o şi mai rău pe îngrozitoarea mamă care a decis să menţină pedeapsa chiar şi după ce avocatul s-a stins din viaţă, în 1885. În tot acest timp, şi-a hrănit fiica doar cu resturi.

Fratele lui Blanche, Marcel a fost adus în faţa instanţei ca şi complice în acest caz. A fost iniţial condamnat la 15 luni de închisoare, dar ulterior a fost achitat reuşind să convingă instanţa că Blanche ar fi putut să fugă oricând dacă ar fi vrut, dar, din motive necunoscute, a ales să n-o facă. Clemenţa instanţei a produs un val de revoltă la vremea respectivă iar cazul – cunoscut în Franţa drept La Séquestrée de Poitiers – a făcut vâlvă în presa vremeii. Blanche a murit într-un sanatoriu, 12 mai târziu.