Sechestrat de părinţi

Un băieţel în vârstă de şapte ani a fost închis într-o cameră insalubră, fiind sechestrat şi maltratat de proprii părinţi. Fapta s-a petrecut în casa lor din Millau (sudul Franţei), relatează AFP.

Copilul, bătut cu regularitate de tatăl său, era închis de mai mulţi ani într-o cameră micuţă, în care se afla doar o saltea îmbibată cu urină, fără mobilă. El trăia, de mai mulţi ani, în condiţii mai rele decât cele ale unei celule de închisoare.

Cuplul a recunoscut faptele, explicând anchetatorilor că şi-au închis fiul pentru că acesta era "dificil". Deşi a fost declarat la naştere, copilul nu a fost niciodată şcolarizat.

Serviciile sociale au preluat declanşat o anchetă pentru maltratare, neglijenţă şi deficienţe educative.

Copilul şi fratele său în vârstă de 17 luni, asupra căruia nu există urme de violenţă, au fost daţi în grija unor asistenţi maternali.