Sebastian Lăzăroiu, despre privatizarea Oltchim: "Cine seamănă vânt nu poate culege decât furtună"

Sebastian Lăzăroiu a comentat, pe pagina sa de Facebook, scandalul declanşat de privatizarea Oltchim. În opinia sa, o analiză serioasă a modului în care o persoană fizică a putut câştiga licitaţia nu ar trebui să pornească de la întrebarea "cine stă în spatele lui Dan Diaconescu".

"O analiză serioasă asupra privatizării Oltchim şi cum a fost posibil ca o persoană fizică să câştige licitaţia ar trebui să plece de la alte întrebări decât "cine stă în spatele lui Dan Diaconescu?". Asta e o pistă falsă. Dan Diaconescu "se aşează" pe un curent pe care alţii l-au creat. Pentru asta ar trebui să ne reamintim cum a apărut discursul de tip "nu ne înstrăinăm avuţia naţională" (vezi moţiunea de cenzură din aprilie) sau discursul anti-european de după referendum. Cine seamănă vânt nu poate culege decât furtună. Populismul e o armă cu două tăişuri. Dacă reprezentanţii FMI au transmis organizatorilor licitaţiei că nu e obligatoriu să selecteze un câştigător care nu prezintă încredere, atunci de ce totuşi s-a stabilit un câştigător? De teama alegerilor? Asta nu e tot populism?", a comentat Sebastian Lăzăroiu pe Facebook.  CITIŢI ŞI:

  • Cum a fost posibil: D.D. la Oltchim
  • De ce banii promişi de Diaconescu nu pot ajunge la angajaţii Oltchim
  • EXCLUSIV. Ce promite DD pentru Oltchim: Termocentrale noi, gigant petrochimic integrat şi cifră de afaceri de 10 miliarde de euro
  • EVZ a avut dreptate! Remus Vulpescu a recunoscut convorbirea cu reprezentantul FMI pe tema Oltchim
  • Victor Ponta regretă că ruşii nu au licitat pentru Oltchim. Vezi ce a declarat despre Dan Diaconescu
  • Ochiul şi timpanul serviciilor secrete, aţintite spre Oltchim
  • Remus Vulpescu i-a făcut jocul lui Dan Diaconescu, în ciuda avertismentului FMI