Fostul deputat Sebastian Ghiţă a fost scos astăzi definitiv de sub control judiciar în dosarul în care este cercetat alături de cumnatul fostului premier Victor Ponta, Iulian Herţanu, după ce Curtea de Apel Ploieşti a admis contestaţia formulată de inculpat.
Potrivit portalului instanţelor de judecată, magistraţii Curţii de Apel Ploieşti au admis contestaţia lui Ghiţă formulată faţă de decizia Tribunalului Prahova, care, la data de 26 septembrie, a respins cererea procurorilor DNA Ploieşti de arestare preventivă a fostului deputat în acest dosar, dispunând măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Astfel, instanţa care a judecat contestaţia a admis acţiunea formulată de Sebastian Ghiţă şi a dispus definitiv revocarea măsurii controlului judiciar, menţinând în rest dispoziţiile încheierii instanţei de fond.
Procurorii DNA Ploieşti au cerut arestarea lui Sebastian Ghiţă în dosarul în care este cercetat pentru sprijinirea unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, complicitate la schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor europene, spălare de bani, în formă continuată, evaziune fiscală, în formă continuată, coruperea alegătorilor şi efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, în formă continuată.
În aceeaşi speţă sunt inculpaţi, printre alţii, Iulian Herţanu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, şi fiul acestuia din urmă, fostul deputat PSD Vlad Cosma