Editura Evenimentul si Capital

Sebastian Ghiţă: George Maior va face parte din viitoarea echipă de conducere a României

sebi-ghita_01
Autor: | | 14 Comentarii | 1487 Vizualizari

Deputatul PSD Sebastian Ghiţă este convins că şeful SRI, George Maior, „va face parte din viitoarea echipă de conducere a României”. „Avem nevoie de o nouă generaţie de lideri deştepţi, curajoşi şi responsabili”, a subliniat Ghiţă.

###„Mulţi oameni şi analişti îl consideră pe George Maior unul dintre cei mai valoroşi şi echilibraţi lideri ai ţării noastre. Eu cred că poate să se califice pentru orice funcţie în România. Totuşi, jocul nu e despre indivizi, ci despre echipe. Contează şi nu contează cine este preşedinte. Contează în totalitate cu ce oameni se înconjoară. Sunt absolut convins că George Maior şi alte personalităţi ca domnia sa vor face parte din viitoarea echipă de conducere a României. Avem nevoie de o nouă generaţie de lideri deştepţi, curajoşi şi responsabili”, a declarat Sebastian Ghiţă într-un interviu acordat ziarului Bursa. Deputatul PSD a remarcat şi că SRI este „ultra apreciat de partenerii externi”. „SRI a jucat şi va continua să joace un rol important în societate. De aceea a fost creat. Este ultra apreciat de partenerii externi. George Maior este o capacitate şi poate să ajute mult cu echilibrul şi calmul său. Domnia sa are o educaţie superioară multor lideri din ţara noastră, iar prin prisma celor 7 ani în funcţie are o experienţă uriaşă. Nu cred că atacă nimeni astăzi statul de drept. Se mai fac greşeli, dar fundamental, politicienii români, magistraţii, oamenii de afaceri şi chiar şi oamenii simpli, acceptă şi îşi doresc domnia legii. Societatea românească are şi alţi anticorpi pentru a se păzi. SRI este prima instituţie care s-a conectat la valorile occidentale şi care s-a reformat. Cred că media de vârstă din cadrul structurilor SRI este sub 35 de ani, iar modelul lor organizaţional este implementat de multe alte servicii din lume”, a subliniat Ghiţă. Deputatul s-a arătat convins că în spatele protestelor privind exploatarea aurului de la Roşia Montana şi a gazelor de şist există „interese străine”, unele economice şi altele politice. „Protestele sunt bune atât timp cât sunt paşnice şi nu sunt manipulate politic. Proiectele de dezvoltare a României nu trebuie manipulate politic. Nici de Băsescu, nici de Ponta, nici de agenţi de influenţă din societate. Pe undeva, au fost şi nişte exerciţii de destabilizare anul trecut. O combinaţie 'newmedia', 'oldmedia' şi alte tipuri de organizaţii a făcut un mic exerciţiu de destabilizare a unui guvern în România. Victor Ponta a reacţionat inteligent şi a cerut ca oamenii să fie lăsaţi să protes¬teze. Unii şi-ar fi dorit violenţă. De asemenea, directorul SRI George Maior a atenţionat asupra unor aspecte de acest tip. Credeţi că dacă SRI îşi îndreaptă atenţia într-o direcţie, este degeaba?”.Ghiţă s-a declarat de acord că exploatarea gazelor de şist va duce la asigurarea independenţei energetice a României. „De aici şi îngrijorarea unora. Am văzut studii în Europa care admit că ţara noastră va deveni supercompetitivă dacă va modifica mixul energetic”, a menţionat deputatul PSD.

Tiriac, decizie CLARA. Si-a anuntat apropiatii ACUM. EXCLUSIV

Pagina 1 din 1





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI