Cazul lui Sebastian Ghiță rămîne, în continuare, unul plin de semne de întrebare. Victor Ponta, unul dintre prietenii omului de afaceri, a dezvăluit evenimente necunoscute pînă în prezent.
Fostul premier al României, unul dintre puținii politicieni care au făcut parte din grupul "Noi suntem Statul", a precizat că între Sebastian Ghiță și procurorul Negulescu, ale cărui abuzuri au devenit de notorietate, a existat un război dus în culise.
Conform lui Victor Ponta, fostul procuror Negulescu și Sebastian Ghiță au dus un război ca să afle cine este cel mai puternic om din județul Prahova. Asta chiar dacă erau oarecum apropiați. Iar asta a adus arestarea lui Ghiță, afirmă Ponta.
"Domnul Ghiță a avut o bătălie pe plan local cu domnul Negulescu pe tema cine e șeful județului și a fost apropiat, mult prea apropiat, de doamna Kovesi. Șefa DNA oferă mai multe declarații decît președintele Iohannis și premierul Grindeanu"
Ponta și-a reamintit o discuție avută cu procurorul Negulescu înainte ca acesta din urmă să îi instrumenteze dosarul care l-a scos pe fostul premier din jocul politic. "Negulescu a venit la mine și mi-a spus că am cîștigat alegerile cu Tony Blair. Eu am întrebat ce treabă are Blair, venit în februarie, cu faptul că am cîștigat alegerile în decembrie. Mi a spus: Haide, domne, ce știe bizonul? Îi arăți bizonului poze cu Blair și te votează. Eu credeam că sunt înregistrat și că mă provoacă să spun ceva. Cum să îi spui alegătorului bizonul?", a declarat Ponta.