Dispărut de zece zile, Sebastian Ghiță a apărut ieri într-o înregistrare la postul de televiziune, România TV. El a precizat de la bun început că, dacă se va difuza caseta, înseamnă că „lucrurile nu mai sunt bine deloc și că niciun argument și nicio rațiune” nu îl vor mai putea face să tacă.
Astăzi, Sebastian Ghiță trebuie să se prezinte la IPJ Prahova pentru a semna controlul judiciar instituit de Înalta Curte. Dacă se va prezenta, procurorii nu pot emite mandat de reținere dacă nu există alte fapte. Iar, dacă avocații vor merge cu un certificat medical înseamnă că Ghiță nu a încălcat controlul judiciar. Dacă nu, instanța va emite un man dat de ares tare pe numele său pentru că a încălcat controlul judiciar.
Sfătuit să facă denunțuri împotriva liderului PSD
În caseta difuzată ieri, fostul deputat afirmă că DNA a încercat, prin intermediari, să-l convingă să facă denunțuri împotriva lui Liviu Dragnea și familiei acestuia, deoarece „mai marii zilei” nu vor ca liderul PSD să ajungă prim-ministru.
„Ceea ce se întâmplă astăzi în România este o chestiune de nedescris. DNA-ul este instrumentul folosit de mai marii zilei și de către interesele stăine pentru a zdrobi votul românilor. Liviu Dragnea a fost tot timpul campaniei sale șantajat și amenințat să nu devină prim-ministru. În ultima perioadă, am fost și eu vizitat de un avocat apropiat al DNA-ului care în mod direct mi-a spus că, dacă fac niște de nun țuri împotriva lui Liviu Dragnea, mai am o șansă. Mi s-a spus că, dacă știu ceva despre familia lui Liviu Dragnea, răsplata va fi lipsa agresiunii împotriva familiei mele. Mi-au spus că îmi vor duce mama la DNA. Mi-au spus că îmi vor aresta fratele și prietenii și o să mă întâlnesc cu toți la închisoare”, spune Sebastian Ghiță.
Instrument pentru „zdrobirea voinței românilor”
El adaugă că „se încearcă, s-a încercat deja și poate că se va reuși zdrobirea voinței românilor și întoarcerea votului pe care aceștia l-au dat masiv în favoarea dezvoltării, a unor salarii și pensii decente, în favoarea unor oameni care să construiască și să dezvolte România. DNA este instrumentul folosit de mai marii zilei și de către interesele străine pentru a zdrobi votul românilor. Liviu Dragnea, cel care conduce PSD și care a asigurat victoria acestui partid în alegeri, alături de aliații săi, a fost tot timpul campaniei electorale șantajat și amenințat. A fost șantajat și amenințat și presat să nu devină prim-ministru”.
„Sistemul a devenit un monstru”
Când era deputat și membru al Comisiei SRI, el susține că a încercat să îi „sensibilizeze” pe colegii săi pentru a face ceva împotriva acestui „sistem represiv”. Însă, șefii comisiei „au fugit de răspundere”. „Realitatea e că sistemul a devenit un monstru. De aceea m-am hotărât să vin cu date mai concrete, cu lucruri mai concrete, care să vă facă să credeți că ceea ce spun este adevărat. Mulți mi-ați reprosat faptul că atunci când am vorbit de plagiatul Codruței Kovesi n-am dat mai multe date, mai multe elemente care să mă facă într-un fel credibil”, a insistat patronul RTV.
Două întâlniri pe săptămână în sediile SRI, cu participarea șefului stației CIA
Sebastian Ghiță povestește cum a cunoscut-o pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, la SRI: „Pe doamna Kovesi am cunoscut-o în sediile SRI la K2, K4 și T14. Acolo ne întâlneam de minim două ori pe săptămână încă din anul 2010 și a durat această serie de întâlniri până în anul 2014. Realitatea e că poate sute de astfel de întâlniri au existat în acești ani. La unele din întâlniri erau prezenți doar generalul Florian Coldea, Laura Codruța Kovesi și un șef al stației CIA din România. Primul pe care l-am cunoscut în prezența doamnei Kovesi și a domnului Coldea a fost domnul Karl Schwab, fostul șef al doamnei Kovesi, iar al doilea este Eric Easley, poate actualul șef al doamnei Kovesi”. El a prezentat ca dovadă cărțile de vizită ale celor doi americani. Ambasada SUA ne-a comunicat că nu comentează afirmațiile lui Ghiță.
Mărturia lui Ponta despre relația Ghiță-Kovesi
Despre legăturile dintre Sebastian Ghiță și Laura Codruța Kovesi, Victor Ponta a declarat la începutul lunii octombrie că prima dată când a întâlnit-o pe Laura Codruța Kovesi a fost în anul 2011, într-o podgorie pe care Sebastian Ghiță o deținea la acea vreme între Ploiești și Mizil. „Prima dată în viața mea când m-am întâlnit cu doamna Kovesi întrun mod informal, nu vorbesc de evenimente, a fost la domnul Ghiță, nu acasă, (...) nu știu dacă mai are, avea o podgorie între Ploiești și Mizil. Acolo m-am întâlnit prima dată cu doamna Kovesi, în 2011, în mod informal. Sunt lucruri pe care le-am trăit, dar care nu cred, după ce ai avut o funcție importantă, să le mai spui, pentru că sunt lucruri personale. Categoric confirm. Cred că, în 2011, domnul Ghiță era mai prieten cu doamna Kovesi decât era cu mine, fiind acolo, la podgorie”, a spus Victor Ponta.
Ghiță, Dîncu și Kovesi cântau împreună „La Chilia-n port”
Patronul RTV a precizat că a participat la o petrecere la Sinaia alături de procurorulșef al DNA și de vicepremierul Vasile Dîncu: „Vreau să o întreb pe doamna Kovesi dacă își mai aduce aminte de petrecerea restrânsă din vila de la Sinaia în care dânsa cu domnul Dîncu și cu mine chefuiam cu lăutarii și cântam «La Chilia-n port», varianta pentru statul de drept”. El a promis, la finalul înregistrării, că va mai face și alte dezvăluiri: „Și veți afla cum s-a început măsluirea dosarelor, forțatul de denunțuri mincinoase, inventarea probelor, și cum mii, poate sute de mii de români au început să sufere și să fie târâți în procese și în dosare neadevărate, făcute pe probe false și care nu reflectă realitatea. Vă las să ascultați cântecul preferat al doamnei Kovesi de la Sinaia. Seara bună!”.
FOTO: Vasile Dîncu
Vasile Dîncu nu infirmă, nu confirmă
După ce Sebastian Ghiță a făcut dezvăluiri despre o petrecere la o vilă din Sinaia, unde împreună cu Vasile Dîncu a cântat piesa „La Chilia-n port”, acompaniați de lăutari, vicepremierul a spus, pentru EVZ, că nu vrea să vorbească despre un eveniment privat. „Nu comentez niciodată vreun eveniment privat”, a afirmat Dîncu pentru Evenimentul zilei. Ulterior, întrebat de jurnaliștii de la Agerpres despre participarea la respectivul eveniment, el a răspuns: „Nici nu confirm, nici nu infirm”. Vasile Dîncu a adăugat că „în perioada respectivă nu aveam nicio demnitate publică”.
FOTO: Laura Codruța Kovesi
SRI, „no comment”
Purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informații a declarat pentru EVZ că instituția nu comentează afirmațiile unor persoane. ” Nu comentăm declarațiile făcute în spațiul public. Cei care au probleme trebuie să se adreseze organelor competente”, a spus Ovidiu Marincea, pentru EVZ.