Editura Evenimentul si Capital

Sebastian Bodu le cere lui Băsescu și Ponta să nu se mai certe. "Renunțați la aceste pseudo-dezbateri, România are nevoie de normalitate"

12-02/10_bodu10_RzV-465x390
Autor: | | 1 Comentarii | 148 Vizualizari

Europarlamentarul PNȚCD, Sebastian Bodu, le-a trimis președintelui și premierului o scrisoare deschisă în care îi roagă să renunțe la jigniri și amenințări pentru a nu se crea impresia că avem un stat instabil.

"Vă scriu această scrisoare deschisă adresată în egală măsura amândorura deoarece asistăm de ceva vreme la o escaladare din partea ambelor părți a jignirilor, amenințărilor (inclusiv cu pușcăria) și blocajelor instituționale care nu fac decat să acrediteze, pe fondul climatului politic degradat, ideea unui stat instabil, adică exact opusul echilibrului care ar trebui să caracterizeze un stat membru al Uniunii Europene. Într-un astfel de context orice încercare de a dezbate idei, programe, soluții sau proiecte dispare, este înghițită de zgomotul războiului politic care degenerează cu fiecare zi, ceea ce nu face decât să crească procentul celor care devin dezinteresați de politică, a celor absenți de la procesul electoral, a celor care nu mai cred în existența unor instituții care sa lucreze pentru binele public", se arată în scrisoarea trimisă de Bodu.

Potrivit acestuia, o astfel de situație este periculoasă pentru democrație întrucât se ajunge ca votul să se împartă doar între activiștii partidelor politice și cei al căror vot se poate cumpăra prin binecunoscutele rețele. "Ceilalți se autoexclud și ajung doar o masă amorfă care asistă neputincioasă și dezgustată la o degradare a calității vieții politice, fără cea mai mică intenție de a se duce la vot. Mai mult, dintr-o astfel de situație poate oricând să se nască un curent extremist care să adune voturile multora dintre acești nemulțumiți", precizează europarlamentarul PNȚCD.

Sebastian Bodu amintește că România are nevoie de investiții, inclusiv străine, iar o înveninare a mesajelor publice nu face decat să atragă asupra României eticheta de stat bananier.

"Închei prin a vă ruga ca măcar Săptămâna Patimilor să vă determine să renunțați la aceste pseudo-dezbateri pentu că România are, în primul rând, nevoie de normalitate. Sacrificiul Mântuitorului ar trebui să ne facă să devenim mai buni, mai decenți, mai calmi.(...) Românii au nevoie de oameni cu viziune, adevărați bărbați de stat precum regretatul Corneliu Coposu, care să pună interesele pe termen lung ale țării înaintea intereselor pur electorale de moment", conchide Bodu.

Lovitura CRUNTA pentru Elena Udrea. Decizie FARA PRECEDENT in justitie! Iubita lui Alexandrov, DEVASTATA de veste

Pagina 1 din 1





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI