Seara de poezie la Libraria Bastilia: Elefantul de cimpie, Constantin Iftime

Invitati, alaturi de autor: Ioan Es. Pop, Cosmin Perta, Daniel Cristea-Enache

„Atit de convulsiva si de plina de energii dezlantuite este poezia lui Constantin Iftime, incit seamana cu ceea ce, in viziunea cosmologilor, reprezinta primele secunde de dupa nasterea Universului: totul se afla intr-o continua, involburata prefacere, ceea ce se coaguleaza se descompune pe loc si aproape simultan reintra in noi si noi configuratii. Si totusi, gravitatia poetica tine intreg acest univers frematator intr-o secreta unitate de sine, sugerindu-ne ca, in momentele de maxima autenticitate, creatia este chiar mai puternica decit creatorul ei. Care insa trebuie crezut pe cuvint atunci cind afirma: «Sparg codurile atitor stiinte ale naturii mele intunecate».” (Ioan Es. Pop)

„Constantin Iftime este un explorator al limbajului poetic, un explorator à rebours, care reface traseul istoriei poeziei, incepind cu poezia clasicismului Antichitatii greco-latine, trecind prin poezia romana minora, prin vizionarism, romantism, expresionism, prin senzualism, primitivism, minimalism, suprarealism, hiperrealism etc. El mimeaza insa spiritul unor limbaje poetice, incercind sa reinventeze forme noi.” (Raluca Duna)

Constantin Iftime s-a nascut pe 15 iulie 1957, in satul Zlatunoaia, judetul Botosani. A absolvit Institutul Politehnic din Iasi. Din anul 1990 este jurnalist la Timpul, Expres Magazin, 24:ORE (redactor-sef), reteaua Monitorul (senior editor) si Ziarul Lumina (senior editor).

Debuteaza cu proza in revistele scolare, iar cu poezie, in liceu, in revista Cronica si ziarul Clopotul. Ca student, scrie pentru revistele din Iasi cronica literara si proza. Dupa 1990, apare cu eseu, proza si poezie in Romania literara, Hyperion, Convorbiri literare, Familia etc. In 1994 debuteaza cu o carte de convorbiri cu Nicolae Breban, Confesiuni violente (Editura Du Style), iar in 2012 iese de sub tipar primul sau volum de poezie, Vreau alta realitate. Arta, merg pe mina ta (Editura Tracus Arte, Premiul de debut al Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti), urmate, in 2013, de Eseul carnivor. A colaborat la volumul Amicus Plato sau… despartirea de Noica (Editura Eikon, 2006). In prezent pregateste un volum de eseuri pe tema romanului modern, Priveste-ti veacul artei tale, poet infricosat.