Se va vaccina Nicușor Dan? Ce a spus edilul Bucureștiului că așteaptă înainte de a se imuniza

Se va vaccina Nicușor Dan? Ce a spus edilul Bucureștiului că așteaptă înainte de a se imuniza Sursa: EVZ

De când informația că nu s-a vaccinat a devenit publică, Nicușor Dan a devenit ținta a numeroase atacuri în spațiul public primarul Bucureștiului fiind numit ”iresponsabil”.

Edilul a făcut lumină asupra situației sale, a precizat că nu este anti-vaccinist și a avansat și un termen - destul de relativ - la care ar urma să se imunizeze.

Invitat la emisiunea ”În fața ta” de la Digi24, Nicușor Dan a spus că se va vaccina după ce-și va face mai multe analize pe care nu a apucat să le facă până acum. Primarul a subliniat că este un om responsabil care încearcă să rezolve problemele cu rezolvarea cărora a fost învestit.

”În momentul acesta, sunt probleme mai importante decât persoana mea și ceea ce ține de persoana mea, a spus el.”

Ne puteți urmări și pe Google News

Reproducem dialogul primarului cu moderatorii emisiunii

Moderator: Vă e frică de vaccin?

Nicușor Dan: Nu. Am spus că mă voi vaccina.

Moderator: Dvs. aveți certificat verde?

Nicușor Dan: În secunda asta nu, mâine voi avea, pentru că mă voi testa.

Moderator: Azi (joi - n.r.) n-ați fi putut intra legal în Guvern oricum.

Nicușor Dan: Azi, dacă întâlnirile ar fi avut loc acolo, m-aș fi testat acolo și aș fi intrat la întâlnire.

Moderator: Dumneavoastră nu aveți certificat verde.

Nicușor Dan: Azi nu, mâine voi avea.

Moderator: Ați trecut prin boală.

Nicușor Dan: Am trecut prin boală. (...) Am spus că mă voi vaccina după ce fac un număr de teste, pe care n-am apucat încă să le fac, pentru că există niște urgențe care sunt mai importante. Mă voi vaccina.

Am trecut prin boală, cred că primul test pozitiv a fost în jur de 20  aprilie. Atunci m-am declarat la DSP. Cele șase luni au trecut însă de atunci, nu pot să scot certificatul.

Moderator: Nu ați avut nevoie de certificat verde?

Nicușor Dan: Nu mi-am pus problema să obțin certificat verde, viața mea înseamnă să mă trezesc de dimineață și să stau de la 9 la 21 în primărie.

Moderator: Dvs. nu vi se cere certificat că lucrați la primărie.

Nicușor Dan: Da.

Moderator: Cum îmi explicați mie, cetățeanului, că eu am nevoie de certificat verde să intru în primărie, dvs. nu aveți nevoie?

Nicușor Dan: E o explicație pe care să o dea Parlamentul. (...) Există o autoritate națională care reglementează, noi ne subordonăm.

Moderator: Nu ați făcut-o până acum pentru că ați așteptat să treacă șase luni de la momentul la care v-ați infectat...?

Nicușor Dan: Am spus și o repet, aș vrea să închidem discuția, mă voi vaccina după ce fac un set de analize pe care nu am avut timp să le fac până acum.

Moderator: Aveți îndoieli în privința vaccinului?

Nicușor Dan: Am spus că mă voi vaccina după un set de analize pe care nu am apucat să-l fac.

Moderator: Ce set de analize, poate se uită și alți concetățeni și vor să le facă?

Nicușor Dan: Aș dori să închidem. Am discutat suficient de persoana mea. Putem discuta despre problema Bucureștiului.

Moderator: Atitudinea dumneavoastră față de vaccin contează și e importantă.

Nicușor Dan: Cred că v-am dat toate explicațiile despre această chestiune.

Moderator: Dumneavoastră, având un număr mare de voturi în spate faceți parte din cei 60% români nevaccinați, sunteți majoritate. Noi, cei vaccinați, suntem minoritate.

Nicușor Dan: Nu am spus niciodată că vorbesc în numele acestor oameni. Dimpotrivă, am spus că mă voi vaccina. Nu înțeleg ce vorbim acum.

Moderator: Credeți că s-ar impune vaccinarea angajaților de la stat, a funcționarilor publici care interacționează cu publicul?

Nicușor Dan: E o dezbatere peste tot în Europa. E o dezbatere complexă, care e de competență Parlamentului.

Moderator: Sunteți pentru sau contra?

Nicușor Dan: Sunt o autoritate locală care încearcă să rezolve chestiuni de autoritate locală. Asta e competență mea. În condițiile în care e o dezbatere complexă la un organ național, prefer să nu interferez cu această dezbatere pentru care aș avea nevoie de un proces de reflecție, pentru care nu am avut timp.

Moderator: Să spuneți că nu ați avut timp să va vaccinați nu da bine.

Nicușor Dan: Sunt un om responsabil care încearcă să rezolve problemele cu care a fost învestit. Problemele pentru care am fost învestit sunt mult mai importante decât persoana mea.

Moderator: Faptul că nu v-ați vaccinat poate să îi facă pe oameni să spun: eu de ce să mă vaccinez dacă primarul capitalei are îndoielile lui?

Nicușor Dan: Oamenii nu își aleg un primar care să le fie model, ci un primar care să le rezolve problema căldurii și a apei calde, a poluării aerului, a mediului de afaceri, care țîn de loc de muncă.

Moderator: Ce procent dintre angajații Primăriei Capitalei e vaccinat?

Nicușor Dan: Nu am aceste date. Nu am cerut aceste date. Pe tot ce înseamnă coronavirus în România sunt autorități competențe, rolul autorității locale și mi se pare firesc să fie așa e să se subordoneze strategiei naționale dictate de aceste autorități.

Moderator: Păi dacă nu știți câți angajați de la ghișeu sunt vaccinați nu e o piedică față de această strategie?

Nicușor Dan: Îmi închipui că sunt niște directive naționale pe care angajații noștri de la programul cu publicul le respectă. Ei nu interacționează decât cu persoane care au certificat verde.