Din octombrie, un litru de ulei va costa aproape dublu fata de luna august: supermarketurile il vand deja cu 4,4 lei. Zaharul va ajunge la 3,6 lei/kg.
In toamna asta se anunta majorari de preturi pentru toate produsele de baza. Un litru de ulei va ajunge sa coste, luna viitoare, circa 6 lei, aproape dublu fata de pretul din august, pe fondul unei recolte slabe de floarea-soarelui, spun producatorii romani.
„Cresterea de pret se produce treptat, cu cate 20 de bani pe saptamana, la poarta fabricii”, ne-au declarat reprezentantii producatorului Expur Urziceni. Motivul invocat la unison de producatori pentru scumpirea untdelemnului este cresterea brusca a pretului la floarea-soarelui.
„Recolta de floarea-soarelui a fost putina si proasta, si nu doar pe piata interna. Daca, in urma cu un an, plateam 6.500 de lei vechi pe kilogramul de floarea-soarelui, in timpul verii am platit 9.500 de lei vechi pe kilogram, iar acum dam chiar si 11.000 de lei vechi”, ne-a declarat directorul comercial al Ultex Tandarei.
Si margarina, in productia careia este folosit uleiul de palmier, se va scumpi cu circa 10%-20%. Aceasta pentru ca pretul la uleiul de palmier a atins la Bursa din Rotterdam cea mai mare cotatie din ultimii zece ani si s-a vandut cu 700 de euro pe tona.
Reprezentantii Unilever South Central Europe, producatorul Rama si Delma, spun ca industria alimentara europeana ar putea fi nevoita sa-si analizeze structura preturilor din cauza presiunii tot mai mari pe care productia de biodiesel o genereaza asupra preturilor uleiurilor vegetale, inclusiv asupra pretului uleiului de palmier.
Zaharul, mai scump cu 10%
Daca uleiul se scumpeste din cauza majorarii preturilor la floarea-soarelui, zaharul se va scumpi in aceasta toamna ca urmare a cresterii generale a costurilor pentru utilitati si forta de munca, iar majorarile de pret vor incepe tot din luna octombrie. Potrivit estimarilor Patronatului Zaharului din Romania, pretul zaharului nu va creste cu mai mult de 10% pe kilogram. La poarta fabricilor din Romania, zaharul costa acum 2,2-2,4 lei (inclusiv TVA) si ajunge in marile lanturi de magazine la circa 3-3,2 lei pe kilogram.
Dupa majorarea de pret, un kilogram de zahar va costa cu 20-40 de bani mai mult decat acum, la un nivel foarte apropiat de cel la care se vinde zaharul pe piata europeana - in medie 1,1 euro pe kilogram (cam 3,6 lei).
Potrivit declaratiilor directorului executiv al patronatului, Gheorghe Bejan, cresterea pretului zaharului se va face simtita in lunile octombrie, noiembrie si decembrie. „O eventuala scumpire a zaharului este normala deoarece costurile la gaz, curent, electricitate, combustibil, care reprezinta 80% din costurile care aduc produsul pe raft, au crescut”, a spus Bejan.
Brutarii pluseaza cu pana la 40%
Si painea se va scumpi, spun brutarii, iar majorarea de pret va fi semnificativa: intre 20% si 40%. Si in acest caz de vina este pretul graului la bursele internationale, pe fondul unei recolte mai slabe cantitativ si calitativ decat in alti ani. Lactatele vor fi si ele mai scumpe, cu circa 10%-15%, potrivit producatorilor.
Cresterile de preturi aplicate pana acum de producatori sunt deja vizibile in datele privind inflatia. Ritmul de crestere a preturilor de consum al populatiei s-a triplat in luna august, comparativ cu luna precedenta, influentat semnificativ de scumpirea alimentelor, potrivit datelor Institutului National de Statistica. In luna august, preturile la produsele alimentare au urcat in medie cu 1,68%.