Evenimentul Zilei > Social > Vrei pensie în plus timp de doi ani? Trebuie să stai 30 de ani în arseniu și sulf
Vrei pensie în plus timp de doi ani? Trebuie să stai 30 de ani în arseniu și sulf

Vrei pensie în plus timp de doi ani? Trebuie să stai 30 de ani în arseniu și sulf

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care persoanele care au locuit minim 30 de ani în zonele afectate de poluare beneficiază de micșorarea cu doi ani a vârstei de pensionare, fără a fi penalizate.
Legea prevede vârsta de pensionare pentru “persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracției, preparării și arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracției și preparării minereurilor de uraniu, a extracției și prelucrării minereurilor feroase și neferoase cu conținut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac și derivate, de cupru, plumb, sulf, azot, fosfor, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat și siliciu ori de radiații din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice și/ sau de cocs metalurgic, a prelucrării țițeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a țițeiului parafinos și neparafinos, a distilării țițeiului în vederea producerii păcurii și a uleiurilor” în mai multe localități și pe o rază de 8 km în jurul acestora beneficiază de reducerea vârstei de pensionare cu 2 ani, fără penalizare.

Cazul Nicolae Mirea a scandalizat România

Ca o comparație, în Ministerul de Interne, precum și în alte instituții ale statului se regăsesc mii de persoane care au ieșit la pensie în jurul vârstei de 40 de ani fără să fi trăit într-un mediu toxic.

Unul dintre ultimele cazuri, care au provocat și o revoltă în rândul oamenilor o reprezintă fostul șef al Poliției Caracal, Nicolae Mirea. Deși a fost demis pentru că e considerat unul dintre vinovații complicatului caz Caracal, acesta a făcut o solicitare să iasă la pensie. Venitul polițistului va fi de 12.000 de lei, deși a fost considerat vinovat pentru cum s-a acționat în cazul crimei.

„Așa-zisele demisii se dovedesc a fi praf în ochi. Aflăm la o săptămână după cazul care a zguduit România că unul din responsabilii proastei gestionări de situație și-a depus cererea de pensionare. Șeful poliției Caracal, Nicolae Mirea, în vârstă de 51 de ani, s-a hotărât să îngroașe rândurile pensionarilor speciali și să nu mai aștepte procedurile de destituire, deși acestea erau anunțate. Astfel, omul care nu își reproșează nimic în cazul Alexandrei va ieși la pensie de pe poziția înaltă pe care o ocupă și va încasa din banii contribuabililor pe care nu a reușit să îi protejeze o suma de aproximativ 12.000 de lei, pe lună. Aceasta este lupta împotriva criminalității, în viziunea PSD”, scrie Claudiu Năsui, pe Facebook.

Fostul şef al Poliţiei Caracal, comisarul şef Nicolae Mirea, demis din funcţie ca urmare a modului în care a acţionat în cazul dispariţiei Alexandrei, vrea să iasă la pensie. „Deja a depus raportul pentru începerea procederii de ieşire la pensie”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu.

Nicolae Mirea lucrează în cadrul Poliţiei Caracal din 1990, iar din decembrie 2017 a ocupat funcţia de şef al instituţiei.

Decenii de toxicitate pentru doi ani de pensie

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, actul normativ pentru modificarea art. 65 alin. (5) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Astfel, persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare.

Potrivit legii actualizate astăzi, aceste localităţi sunt:

  • Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta Turnu Severin, Slatina, Târgu Mureş, Târnăveni, Turnu Măgurele
  • precum şi Aninoasa, Baia de Criş, Băiţa, Brad, Călan, Certej, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăştie, Petrila, Petroşani, Şoimuş, Teliuc, Uricani, Veţel, Vulcan din judeţul Hunedoara
  • localităţile Abrud, Baia de Arieş, Lupşa, Roşia Montană şi Zlatna din judeţul Alba
  • localitatea Băiţa din judeţul Bihor
  • localităţile Bacău şi Oneşti din judeţul Bacău
  • localităţile Crizbav, Victoria şi Făgăraş din judeţul Braşov
  • localităţile Anina, Armeniş, Ciudanoviţa, Moldova Nouă, Oţelu Roşu şi Reşiţa din judeţul Caraş-Severin
  • localităţile Aghireşu, Câmpia Turzii, Căpuşu Mare, Dej, Iara şi Turda din judeţul Cluj
  • localitatea Năvodari din judeţul Constanţa
  • localitatea Baraolt din judeţul Covasna
  • localitatea Galaţi din judeţul Galaţi
  • localităţile Brăneşti, Bâlteni, Bustuchin, Câlnic, Drăgoteşti, Fărcăşeşti, Ioneşti, Mătăsari, Motru, Negomir, Plopşoru, Prigoria, Roşia de Amaradia, Rovinari, Urdari şi Turceni din judeţul Gorj
  • localităţile Ciulniţa şi Slobozia din judeţul Ialomiţa
  • localităţile Brazi şi Ploieşti din judeţul Prahova
  • localităţile Broşteni, Crucea, Iacobeni, Ostra, Stulpicani şi Vatra Dornei din judeţul Suceava
  • localităţile Fârdea, Margina, Nădrag şi Tomeşti din judeţul Timiş
  • localitatea Mina Altân Tepe din judeţul Tulcea
  • localităţile Berbeşti şi Râmnicu Vâlcea din judeţul Vâlcea, informează Capital.
Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Publicat in categoriile: Social
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: