Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu a declarat luni seară că intenţionează să depună proiectul noii legi a educaţiei în Parlament cel târziu până pe data de 30 martie. Potrivit procedurilor legale, proiectul va fi supus dezbarerii publice înainte de a fi adoptat.
"Ne-am angajat că vom duce la 30 martie legea în Parlament. Ca urmare, până atunci, trebuie să avem aceste elemente de referinţă pe care să le punem şi pe care să creionăm legea. Mi-aş dori să nu fie o lege stufoasă, să fie o lege mai puţin stufoasă, mai clară din punct de vedere al obiectivelor şi să lase la legislaţia subsidiară de metodologii, regulamente ceea ce este de competenţa regulamentelor şi a metodologiilor", a spus demnitarul, potrivit agerpres.ro
În opinia sa, o evaluare la clasa a X-a ar aduce beneficii având în vedere că la examenul de bacalaureat va rămâne de învăţat materia din ultimii doi ani de liceu.
"Învăţământul obligatoriu nu se termină la clasa a opta. Învăţământul obligatoriu se termină după clasa a X-a. Teoretic, acolo ar trebui să avem o evaluare, să ştim că am încheiat ciclul învăţământului obligatoriu. De ce nu avem? Pentru că, aşa cum ştiţi, după clasa a opta sau evaluarea de la clasa a opta, ca o moştenire a capacităţii, a examenului de capacitate, ne asigură separarea spre liceu sau şcoli profesionale, aceasta este, să spunem, argumentaţia evaluării de la clasa a opta. Dacă se va accepta, pentru că, fără îndoială, o vom pune în dezbatere publică. Şi dacă va fi acceptată o asemenea evaluare, ce beneficii ar aduce ea? Examenul de bacalaureat nu va mai reprezenta materia pe patru ani de zile, care sunt anii de liceu, ci pe ultimii doi ani de zile, deci, am uşura examenul de bacalaureat prin această evaluare. Nu ştiu dacă va rămâne sau nu, după opinia mea, va fi un sprijin pentru cei care trec printr-o asemenea etapă", a spus Andronescu.
Potrivit ministrului, evaluarea va reprezenta "o formă de testare".
Referindu-se la reducerea numărului de ore, Andronescu a spus că aceasta nu este o ordonanţă a Guvernului, ci o iniţiativă legislativă.
"Foarte multe legi se întorc la reexaminare. Aceasta nu este ordonanţa guvernului, este o iniţiativă legislativă pe care preşedintele are dreptul să o trimită la reexaminare. Ce va decide Camera şi apoi Senatul este decizional, ministerul va aplica. Mi se pare foarte normal să respectăm dreptul Legislativului de a pronunţa legi şi de a se pronunţa asupra legilor şi dreptul ministerului sau obligaţia ministerului de a aplica. În Legea 1 din 2011 a existat această prevedere, adică sunt 20 de ore pentru ciclul primar, 25 de ore pentru ciclul gimnazial şi 30 de ore pentru ciclul liceal. De ce le-am modificat ? Pentru că ele creau o inflexibilitate. Aveai nevoie de o oră în plus în clasa a şasea, să spunem, sau a opta - nu puteai să depăşeşti cele 25 de ore. Actuala variantă a acestei iniţiative legislative asigură mai multă flexibilitate pentru că spune în medie 25 de ore, adică poţi să pui la clasa a cincea mai puţine ore, aşa cum este şi normal, pentru că sunt copii la 11 ani şi poţi să pui la clasa a opta ceva mai multe ore, 28 de ore sau chiar 30 de ore, pentru că au 14 ani şi au altă capacitate de a se adapta la acest program mai încărcat pe care îl presupune şcoala", a arătat ministrul.
Întrebată dacă este adevărat că profesorii vor rămâne fără serviciu în urma reducerii numărului de ore, Andronescu a spus că în opinia sa niciun profesor nu trebuie să plece din sistem.
"Legea spune că orele trebuie să fie folosite pentru predare, pentru evaluare, dar şi pentru asigurarea temelor sub supravegherea profesorilor. Deci, dacă cineva nu va mai avea o oră de predare şi va avea o oră în care stă cu elevii să rezolve temele de acasă, eu cred că acest lucru nu trebuie nimeni să îl considere ca nepotrivit şi, dimpotrivă, o contribuţie la ce trebuie să dea şcoala drept rezultat", a afirmat demnitarul.