Se rupe partidul lui Ponta! Demisii în masă, după plecarea lui Tudose

Se rupe partidul lui Ponta! Demisii în masă, după plecarea lui Tudose

Organizaţia din Brăila a demisionat în bloc și a părăsit PRO România, la câteva zile după ce europarlamentarul Mihai Tudose, originar din zonă, a decis să iasă din partidul condus de Victor Ponta.

Într-un comunicat de presă, foștii membri ai PRO România din Brăila și-au expus motivele care i-au determinat să facă acest pas, acuzându-l pe Victor Ponta că practică politica pumnului în gură, precum Liviu Dragnea la PSD.

„În urma consultărilor cu membrii din Organizaţia Pro România Brăila, astăzi, 07.12.2019, am ales să ne luăm rămas bun de la politica pumnului în gură, dusă în ultima perioadă de Victor Ponta (Dragnea 2). În urma atacurilor constante pe care preşedintele Pro România le-a avut atât la adresa celei mai puternice organizaţii din partid, cât şi la adresa liderilor, implicit la adresa electoratului brăilean, electorat de centru-stânga, ne prezentăm demisia”, se arată în comunicatul de presă.

Demisionarii şi-au motivat plecarea din Pro România prin faptul că nu se mai regăsesc în partid atâta vreme cât opiniile nu le sunt luate în considerare şi că există o ruptură între baza partidului şi conducerea de la centru.

Ne puteți urmări și pe Google News

Emilia Meiroşu, fost preşedinte al Pro România Brăila, unul dintre deputaţii care au fost suspendaţi din funcţii după ce au votat Guvernul Orban, a declarat că decizia a fost luată şi ca urmare a faptului că organizaţia a fost abandonată după ce ea a fost suspendată. Ea l-a acuzat pe cel care a înlocuit-o, Ion Mocioalcă, secretarul general al partidului, că nu a venit niciodată la Brăila și nu s-a întâlnit cu membrii de partid. Emilia Meiroșu a precizat că în acest moment, nici ea și nici ceilalți membri ai organizației nu au decis în ce direcție politică o vor apuca.

„Astăzi au venit foarte mulţi membri de partid la sediu să vedem ce facem, încotro o ia organizaţia. Responsabilii de zone din municipiu şi judeţ şi-au prezentat demisiile şi au decis, prin consultare şi cu restul membrilor de partid, să meargă să aducă şi demisiile lor. Organizaţia Pro România Brăila numără aproximativ 1.000 membri. Din momentul în care am fost suspendată, organizaţia a fost preluată de preşedintele de la Caraş-Severin, secretarul general al partidului şi cumătrul lui Victor Ponta, Ion Mocioalcă, care nu a venit nicio secundă la Brăila. Deocamdată nu am luat o hotărâre încotro voi merge, urmează să mă consult cu organizaţia”, a precizat Meiroşu.