Datorită pandemiei de coronavirus, filmările serialului creat de brandul HBO Max au fost amânate, însă compania de producție  Fulwell 73, care se ocupă de gestionarea realizării noilor episoade ale seriei, a declarat că debutul filmărilor este iminent.

Unul dintre partenerii Fulwell 73, Leo Pearlman a declarat, vineri, că filmările vor debuta în următoarele două săptămâni, iar munca actorilor va fi dirijată de Ben Winston din fotoliul de regizor. „Abia așteptăm să începem”, a remarcat Pearlman. Reuniunea echipei ar fi trebuit să aibă loc în luna aprilie, iar noile episoade să fie difuzate în luna mai.

La finalul lui iulie, David Schwimmer (interpretul lui Ross Geller) a declarat că principala noutate a sezonului ar fi faptul că show-ul care va lansa noul sezon va include și o audiență live, însă acum nu se știe exact cum se va derula acest scenariu, având în vedere restricțiile în vigoare în State referitoare la producțiile de televiziune.

De asemenea, actorii serialului au promis fanilor că show-ul va avea loc cu ei într-un cadru real, nu virtual „Nici nu se pune problema să ne întâlnim la distanță. Toți ne-am opus din start ideii (n.r. – de a inaugura noul sezon de la distanță)”, a declarat Lisa Kudrow.

Friends” este un sitcom american creat de David Crane și Marta Kauffman, care a fost difuzat pe postul american NBC din 22 septembrie 1994 până pe 6 mai 2004. Serialul se concentreazǎ asupra vieților unui grup de prieteni din cartierul Manhattan, New York. Este cel mai de succes sitcom din toate timpurile. Spre sfârșitul filmărilor, actorii erau plătiți cu un milion de dolari pe episod.