Se raționalizează motorina și benzina. Așa criză nu s-a mai văzut de la Al Doilea Război Mondial

Se raționalizează motorina și benzina. Așa criză nu s-a mai văzut de la Al Doilea Război Mondial

Peste 400 de benzinării din Marea Britanie au raționalizat furnizarea de motorină sau benzină la 30 de lire pe zi. Situația combustibilului devine o problemă la nivel european.

Economia mondială trece prin cea mai neagră perioadă. Europa se confruntă cu mari probleme privind energia și combustibilul. Cele mai multe țări au început să ia deja măsuri. Autoritățile britanice au decis limitarea consumulul de motorină și benzină și  le-au cerut locuitorilor să nu intre în panică și să aștepte în liniște, deoarece situația se va rezolva în perioada următoare. În plus, oficialii susțin că Marea Britanie ar avea stocuri de combustibili.

Grant Shapps, secretarul de stat pentru Transporturi, a explicat că, în prezent, există o cerere foarte mare din partea britanicilor pentru combustibil și că producția nu acoperă cererea.

Grupul Exxon Group a precizat într-o declarație de presă că această măsură a fost luată pentru a se asigura că toată lumea va avea "o șansă corectă de realimentare" și pentru a permite ca afacerile să își desfășoare activitatea fără probleme, relatează Manchester Evening News.

Ne puteți urmări și pe Google News

Limita de 30 de lire sterline nu se va aplica serviciilor de urgență și șoferilor de camioane din cauza "rolului lor vital", a precizat compania.

Anunțul vine în contextul în care guvernul analizează posibilitatea introducerii unor măsuri temporare pentru a rezolva problema deficitului de șoferi de TIR, care a afectat semnificativ o serie de industrii.

Premierul UK a intervenit în chestiune

Criza de combustibil este provocată de o cerere foarte mare de carburanți. Peste acest lucru, Marea Britanie se confruntă și cu criză de șoferi de autocamioane, fapt ce l-a făcut pe premierul Boris Johnson să intervină și să spună că va permite o relaxare temporară a acordării de permise de muncă, în special pentru șoferii de autotrenuri.

„Din cauza cererii actuale fără precedent a clienților pentru combustibil și a provocărilor asociate în ceea ce privește aprovizionarea, am luat decizia de a introduce o limită de 30 de lire sterline pentru fiecare client pentru toate categoriile noastre de combustibil. Acest lucru exclude șoferii de camioane și serviciile de urgență datorită rolului lor vital în acest moment.

Aceasta este o decizie a companiei a fost luată pentru a se asigura că toți clienții noștri au o șansă echitabilă de a alimenta cu combustibil și pentru a permite ca locațiile noastre să continue să funcționeze fără probleme. Îi rugăm pe toți cei care ne vizitează locațiile să se poarte cu respect față de colegii noștri, partenerii din lanțul de aprovizionare și clienții noștri în această perioadă foarte dificilă”, se mai arată în comunicatul celor de la cea maimare companie petrolieră care acționează în UK.