Cei doi au tăiat cu sabia un individ, în luna august. Călin şi Bogdan Roman sunt spaima Detei, percepând taxe de protecţie şi reacţionând cu maximă violenţă în faţa celor care le stau în cale. Acum, instanţa îi consideră îngeraşi.
Băieţii primarului din Deta, judecaţi în stare de arest preventiv după ce au atacat cu săbiile mai multe persoane, au fost astăzi puşi în libertate. Magistraţii Tribunalului Timiş au decis că Bogdan şi Daniel Roman nu reprezintă un pericol public, astfel că pot părăsi penitenciarul de Maximă Siguranţă din Timişoara. Odată cu ei, iese din arest şi presupusa lor victimă, Alexandru Ştefan. Cei doi băieţi ai primarului din Deta au fost trimişi în judecată pe 18 august, după ce, conform rechizitoriului întocmit de procurori, s-a stabilit că Bogdan, fiul cel mare, a tăiat cu o sabie trei persoane. În noaptea de 23 spre 24 iulie într-un club din centrul oraşului Deta a izbucnit un scandal în urma căruia trei bărbaţi au ajuns la spital, tăiaţi cu o sabie. Două dintre victime au ajuns la spital la Timişoara, necesitând îngrijiri complexe. În consecinţă, Bogdan Roman este judecat pentru port de armă albă, pe lângă ultraj contra bunelor moravuri şi loviri sau alte violenţe. Fratele său mai mic, Călin, este judecat pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii şi ordinii publice şi loviri sau alte violenţe. Magistraţii Tribunalului Timiş au judecat luni recursul înaintat de procurori la decizia Judecătoriei Deta care stabilise, săptămâna trecută, punerea în libertate a inculpaţilor din dosarul "Deta". Magistraţii Judecătoriei Deta au decis eliberarea persoanelor implicate în scandalul barului "Tabu". CITIŢI ŞI:
- Fiul primarului din Deta a înjunghiat trei persoane cu o sabie. El a cerut o taxă de protecţie de 5.000 de euro
- Fiii primarului din Deta îşi ameninţă victimele cu moartea chiar şi din închisoare. De ce le e frică fraţilor Roman?
- Cazul Deta. Fraţii Roman rămân în arest. Bogdan: "N-am avut intenţia să mă sustrag"