Potrivit sursei citate de agenție, experții serviciilor de informații americane și britanice „pregătesc informații false despre conducerea Rusiei” similare cu cele din scandalul cunoscut publicului larg sub denumirea de Panamagate, care a început după publicarea materialelor deținute de societatea de avocatură Mossack Fonseca din Panama, în anul 2016.
Sursa citată de RIA Novosti susține că aceste „informații false” vor fi publicate prin intermediul Proiectului de Raportare a Criminalității Organizate și a Corupției (OCCRP), care aparține finanțatorilor George Soros și Bill Browder. Informațiile respective ar putea fi difuzate și prin intermediul postului Radio Liberty și a canalului TV Current Time. Aceeași sursă nu a oferit, însă, nicio dovadă cu privire la afirmațiile pe care le-a făcut. Agenția de știri se referă la posibile informații date publicității în viitor despre apropiații lui Putin cu termenul de ”ingerință în afacerile interne ale Rusiei”.
În martie 2016, Dmitri Peskov, secretarul de presă al președintelui rus, s-a referit la pregătirea unor materiale „personalizate”, în mass-media străine, despre apropiații președintelui Putin. La câteva zile după declarația acestuia, au fost publicate „Documentele Panama” despre companii offshore, care menționau mai multe persoane din cercul de apropiați ai președintelui rus, în special violoncelistul Serghei Roldugin. După aceea, jurnaliștii au făcut legătura între „avertismentele” lui Peskov și faptul că, înainte de publicarea materialelor, aceștia s-au adresat la Kremlin cu întrebări și cereri de a face comentarii. Nu este clar dacă declarația actuală a RIA Novosti se referă la întrebările adresate Kremlinului de jurnaliști.

Te-ar putea interesa și: