Editura Evenimentul si Capital

Urmează LOVITURA fatală pentru Liviu Dragnea! Un apropiat îi pregătește o SURPRIZĂ! Editorial de Anca Andrei

Autor: | | 11 Comentarii | 30312 Vizualizari

Președintele PSD este precum pisica cea cu nouă vieți. Încă un puci din care nu părea să aibă prea multe șanse să scape nevătămat. Și totuși, încă o dată, a ieșit cu capul sus, învingând și în această ultimă bătălie internă. Însă războiul este departe de a se fi încheiat, iar un nou plan anti – Dragnea este deja conceput în laboratoarele adversarilor.

Gabriela Firea, Paul Stănescu și eternul trădător Adrian Țuțuianu au fost de data aceasta portavocea grupului care nu-l mai dorește pe Liviu Dragnea la butoanele PSD. Dacă în ceea ce-l privește pe Stănescu, s-a lucrat cu „stimului psihologici”, mai exact s-a insistat mult pe orgoliu, cu Gabriela Firea și Adrian Țuțuianu povestea este veche și va continua.

Potrivit unor surse politice, actualul vicepremier și ministru al Dezvoltării s-a supărat foarte tare pe șeful și prietenul său în urma unei discuții în care acesta din urmă a dat cu pumnul în masă și i-a vorbit foarte urât. De aici, a fost doar un pas până la a-l convinge pe Stănescu să treacă în tabăra puciștilor.

Adrian Țuțuianu și Gabriela Firea fac echipă încă de anul trecut. De altfel una dintre fiicele președintelui PSD Dâmbovița a fost angajată ca jurist la Primăria Municipiului București în aceeași perioadă. Conform unor membri PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu ar fi venit încă din luna mai 2017 cu un sondaj intern, comandat de Gabriela Firea prin Primăria Capitalei și lear fi arătat că el este poziționat bine în sondaje și le-a indicat că în perioada următoare va deveni președinte al PSD, iar Firea candidat la alegerile prezidențiale.

A urmat apoi demiterea lui Țuțuianu de la Ministerul Apărarii, puciul lui Tudose și marea împăcare cu Liviu Dragnea, care s-a parafat și cu o funcție politică de vicepreședinte al Senatului pentru liderul PSD Dâmbovița.

Dar nu a fost suficient, pentru că imediat Adrian Țuțuianu a fost cooptat în noul puci anti – Dragnea și a hotărât chiar să-și asume rolul de vârf de lance. Acestuia i s-ar fi promis susținere la președinția partidului și chiar funcția de premier, în locul Vioricăi Dăncilă. De altfel, s-a vorbit mult despre Țuțuianu premier și atunci când în cele din urmă, învingător la puncte, a ieșit Mihai Tudose. Conform unor surse, un rol important în strategia pusă la cale acum l-ar fi avut generalul Lucian Pahonțu, șeful SPP.

Puțini știu, dar Adrian Țuțuianu și Lucian Pahonțu se cunosc de foarte mult timp. Cei doi au fost colegi la Liceul nr. 3 de Chimie din Câmpulung Muscel, astăzi numit Liceul Teoretic „Dan Barbilian”. Potrivit unor apropiați ai liderului PSD Dâmbovița, cei doi ar face parte din același “grup de interese de foarte mulți ani”. Interesant este că de-a lungul timpului, atunci când cei din zona serviciilor de informații au avut nemulțumiri cu privire la anumiți lideri politici, s-a apelat mereu la Adrian Țuțuianu, căruia i-ar fi acordat în schimb protecție. Fostul șef al Comisiei SRI, Ion Stan, lider important în PSD, decedat recent din păcate, a fost distrus din punct de vedere politic cu un dosar penal în care declarațiile ca martor protejat a lui Adrian Țuțuianu l-ar fi trimis direct la închisoare. O spune un apropiat al lui Ion Stan, care mi-a dezvăluit și că acesta „a murit neîmpăcat pentru că nu a putut să accepte că cel pe care el l-a adus și crescut în partid l-a trădat”. Imediat ce Ion Stan a ajuns după gratii, Țuțuianu i-a preluat toate funcțiile: mai întâi cea de președinte PSD Dâmbovița, iar apoi chiar și cea de șef la Comisia SRI. „Stan nu mai asculta și trebuia oprit cumva. L-au băgat în pâmânt cu ajutorul discipolului său“, spune unul dintre cei care i-a fost alături până în ultimele clipe de viață.

Alte surse mi-au povestit că o nouă lovitură s-ar pregăti pentru Liviu Dragnea în luna decembrie. Protestele anti-amnistie și grațiere ar urma să creeze emoție colectivă și de data aceasta ideea victimizării ar trebui finalizată cu success. La ultimul protest din 10 august, „operațiunea mortul”, cum o numește maestrul Ion Cristoiu, nu ar fi reușit tocmai pentru că planurile ar fi fost dezvăluite de cineva din interior. Acum se vor lua mai multe măsuri și rămâne de văzut dacă Liviu Dragnea va ști să pareze și această nouă lovitură grea care i se pregătește.




Stirile zilei

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI