Se pregătesc măriri de pensii. Cine sunt românii care vor beneficia de aceste creșteri

Se pregătesc măriri de pensii. Cine sunt românii care vor beneficia de aceste creșteri

Pentru românii care aleg să muncească până la adânci bătrâneți, guvernanții pregătesc o nouă formulă de calcul care să includă mărirea veniturilor.

Guvernul condus de premierul Florin Cîțu a decis să majoreze calculul punctajului lunar al pensiilor, însă doar pentru o anumită categorie de angajați. Ordonanța urmează să intre în vigoare în următoarea perioadă, după ce, pe 9 iunie, s-a decis prelungirea vârstei de pensionare. Asta este valabil doar pentru cine dorește, până la vârsta de 70 de ani.

Ce persoane se încadrează la calculul mărit al pensiei

Este vorba despre un stimulent pentru cei care doresc și pot munci până la acea vârstă. Această ordonanță prevede convingerea „rămânerii în activitate a persoanelor care au îndeplinit vârsta standard de pensionare şi doresc să rămână în activitate după data îndeplinirii condiţiilor de vârstă standard şi stagiu minim de cotizare pentru deschiderea unui drept de pensie pentru limită de vârstă”.

Conform textului de lege și Institutului Național de Statistică, dar și Casei Naționale de Pensii, „punctajul lunar se calculează prin raportarea câștigului salarial brut/solda bruta sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, la câștigul salarial mediu brut din luna respectivă”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Guvernanții mai iau în calcul să permită cumularea pensiei anticipate sau anticipate parțial cu activitățile din domeniul muncii desfășurate în mediul privat. Momentan, este disponibă cumularea pensiei doar cu veniturile din activitățile independente, indiferent de nivelul acestora, după cum reglementează și Codul Fiscal.

Ce spunea premierul Florin Cîțu

Vorbind despre creșterea vârstei de pensionare, Florin Cîțu spunea în luna mai. „Nu. Sunt mai multe soluţii şi nu avem nimic concret în acest moment. Ne uităm ce au făcut şi în alte ţări. Ideea pe care au speculat-o este aceea că se discută despre un obiectiv de a creşte speranţa de viaţă în România. Nu e nicio legătură, dar este un obiectiv foarte bun, important pentru noi. Înseamnă că vom fi mai sănătoşi, vom fi mai puternici, o societate mai puternică, mai sănătoasă. Sunt două obiective: eliminarea sărăciei şi de a creşte speranţa de viaţă în România.”