Se-nvârte roata în Ţinutul Secuiesc

Treisprezece echipe şi aproape o sută de rutieri vor lua startul astăzi în Turul Ciclist al Ţinutului Secuiesc, competiţie ajunsă la ediţia cu numărul cinci. Prima etapă e programată pe traseul Tuşnad – Pasul Nyerges – Târgu Secuiesc – Sfântu Gheorghe – Târgu Secuiesc – Pasul Nyerges – Miercurea Ciuc, pe distanţa de 183 de km.

Ajuns la cea de-a cincea ediţie, Turul Ciclist al Ţinutului Secuiesc adună la start aproape 100 de rutieri, mai mulţi decât în Turul Ciclist al României. Aseară, la prezentarea care a avut loc la Cetatea Mikó din Miercurea Ciuc au fost prezente doar 11 echipe din 13.

Naţionala Serbiei şi grecii de la Tableware, echipă care a fost prezentă şi în "Mica Buclă", erau încă pe drum.

Organizatorii au salutat revenirea ciclistului ucrainean Vitali Popkov, câştigătorul turului din 2009, care anul trecut s-a accidentat grav în Turul Ciclist al Ţinutului Secuiesc.

Comisar de cursă la această ediţie, din partea UCI, e olandezul Martin Bruin.

Iată echipele participante la ediţia din acest an a Turul Ciclist al Ţinutului Secuiesc: ISD-Lampre, Arbö, Tableware, Tuşnad Cycling Team, naţionalele Ungariei, Serbiei, Bulgariei şi Slovaciei, Mazicon Bucureşti, Dinamo Bucureşti, Aegon, Nessebar şi Kolss.

Programul complet al Turul Ciclist al Ţinutului Secuiesc ediţia 2011:

AZI, 11 august Etapa I.: Tuşnad – Pasul Nyerges – Târgu Secuiesc – Sfântu Gheorghe – Târgu Secuiesc – Pasul Nyerges – Miercurea Ciuc (183 km)

MÂINE, 12 august Etapa II.: Miercurea Ciuc – Vlăhiţa – Brădeşti – Suseni – Joseni – Gheorgheni – Miercurea Ciuc – Pasul Tolvajos – Băile Harghita (182 km)

SÂMBĂTĂ, 13 august ora 10:00: Etapa III. A – Contratimp individual: Hármaskereszt – Băile Harghita / Hotel Ozon (7 km) ora 12:00: Concurs open, amator – Contratimp individual: Hármaskereszt – Băile Harghita / Hotel Ozon (7 km)

ora 17:15: Etapa III. B – Miercurea Ciuc – Racu – Mihăileni – Frumoasa – circuit pe străzile din Miercurea Ciuc (123 km)   ora 17:20: Concurs open, amator – circuit pe străzile din Miercurea Ciuc

DUMINICĂ, 14 august ora 10:00: Concurs open, amator – Sfântu Gheorghe