Se lăuda că poate trăi din salariul de deputat, dar a fost trimis în judecată pentru îmbogățire ilicită

Sergiu Stati/ Sursa foto: tribuna.md

Republica Moldova. Procuratura Anticorupție a pus pe masa judecătorilor dosarul inițiat pe numele fostului deputat, Sergiu Stati. Acesta este unul dintre parlamentarii, care l-au părăsit,  în 2015, pe Vladimir Voronin. Deși declara că un deputat se poate descurca bine cu salariul luat de la stat, Stati nu poate explica proveniența a aproape 2 milioane de lei.

Sergiu Stati: diferență de aproape 2 milioane de lei între venit și avere

Cauza penală a fost inițiată în ianuarie 2022, de către Procuratura Anticorupție în temeiul actului de autosesizare al procurorului.

„Potrivit investigațiilor, în perioada februarie 2014 – iulie 2019, învinuitul, deținând mandatul de deputat în cadrul Parlamentului Republicii Moldova și, ulterior, ambasador cu misiuni speciale, a deținut personal, precum și prin intermediul rudei apropiate, bunuri valoarea cărora a depășit substanțial, adică cu 1 976 392 lei, mijloacele dobândite din sursele licite de venit”, spun procurorii.

Învinuitul nu și-a recunoscut vinovăția. Tot nevinovat va pleda în fața magistraților de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Sergiu Stati, propus de Vladimir Voronin în funcția de speaker/ Sursa foto: noi.md

Ce pedeapsă riscă fostul deputat

În anii 2006-2008, Stati a fost ambasador al Republicii Moldova în Ucraina, iar în perioada mai-noiembrie 2009 – ambasador în Turcia.

Conform zdg.md, după ce l-a părăsit pe Voronin, Stati și-a luat un apartament de 105,8 metri pătrați. Imobilul a costat peste 555 de mii de lei.

El mai deținea un apartament de 50 de metri pătrați, achiziționat în 1998. Valoarea imobilului este de 276 de mii de lei. Tot pe durata mandatului de deputat,  Stati și-a cumpărat în leasing o Skoda Octavia pentru care a achitat puțin peste 14 mii de euro.

Dacă va fi găsit vinovat de îmbogățire ilicită, fostul deputat riscă o amendă în mărime de la 400 000 la 500 000 lei sau cu închisoare de la 7 la 15 ani. În ambele cazuri, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții pe un termen de la 10 la 15 ani.

Totodată, în scopul garantării executării pedepsei și confiscării speciale, a fost aplicat sechestru asupra bunurilor imobile și mijloacelor bănești, în sumă de peste 1,4 milioane lei, 44.800 euro și 34.900 dolari, în numerar.