Se închid Strada Colţei şi Peneş Curcanul

Pe scurt.

CANALIZARE. Apa Nova Bucureşti începe înlocuirea canalizării pe Strada Colţei, tronsonul cuprins între Bulevardul Hristo Botev şi strada Slănic, motiv pentru care circulaţia în zonă va fi închisă de luni, 21 iulie, până la 15 septembrie 2008. Lucrările de înlocuire a canalizării se vor derula şi pe strada Dimitrie Bolintineanu. Brigada de Poliţie Rutieră le recomandă şoferilor rute ocolitoare, de la intersecţia Bulevardul Brătianu cu Strada Colţei, prin Bulevardul Carol şi strada Hristo Botev.

ASFALTĂRI. Şi strada Peneş Curcanul va fi închisă începând de azi, 19 iulie, timp de o lună, până la 17 august, perioadă în care va beneficia de o reabilitare a sistemului rutier. Poliţia le recomandă şoferilor să circule pe Strada Grădinarilor-strada Foişor-Strada Moţilor- Strada Vitejilor ca să iasă în şoseaua Mihai Bravu. Tot azi va mai fi închisă circulaţiei rutiere între orele 8.00-22.00 strada Sevastopol.