Se caută soldaţi!

Ministerul Apărării vrea să recruteze 2.000 de soldaţi şi gradaţi voluntari, până pe 7 ianuarie anul viitor.

Condiţiile impuse sunt următoarele: candidaţii să fie majori, să aibă până în 26 de ani, să fie cetăţeni români, să aibă liceul terminat sau o şcoală de arte şi meserii şi să nu aibă antecedente penale.

Armata Română le va oferi tinerilor contract de muncă şi posibilitatea de înaintare în grad.

În afară de solda lunară, militarii vor avea dreptul la echipament gratuit şi compensaţie de hrană, precum şi la asistenţă medicală gratuită.

De asemenea, cei care nu au o locuinţă propie vor beneficia de compensaţie lunară pentru chirie.