Se ascut săbiile în PSD. Marcel Ciolacu, atac furibund la Eugen Teodorovici. „A venit de la liberali”

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu a afirmat, duminică seară, la postul România TV, că Eugen Teodorovici a venit de la liberali și s-a înscris la PSD.

Afirmația vine, după ce Teodorovici și-a anunțat intenția de a candida la funcția de președinte la PSD.

De asemenea, Marcel Ciolacu a mai spus că este „cam forțat” că Teodorovici să-l acuze pe el, membru fondator PSD, de blat cu liberalii. „În 2008, Teodorovici a candidat pentru un post de senator PNL de Vrancea, a spus Ciolacu

Întrebat fiind despre o altă afirmație a lui Teodorovici, în care spune că în PSD sunt unii „gropari” ai partidului, Ciolacu a spus că iși dorește o discuție la partid cu colegul său.

„Eu pe Eugen, colegul meu, il incurajez sa candideze la Congres. Chiar imi doresc sa fie concurenta. Dar imi doresc sa vina si la partid. Astfel de discutii trebuie purtate la partid. Si mie mi-e usor sa atac unii colegi.

PSD a redeschis multe usi in ultimele 6 luni (...) Eram un fel de paria al socialistilor europeni. Acesta este limbajul meu si nu o sa mi-l modific pentru ca asa vrea cineva. Am vazut la ce scoruri electorale a dus alt limbaj al altor colegi de-ai mei.

Totusi Eugen a fost membru PNL. Eu am fost membru fondator PSD. Si Serban Nicolae a fost membru fondator. Sa ma acuzi pe mine ca am aranjamente cu PNL e un pic cam fortat”, a spus Ciolacu.

În urmă cu câteva zile, Teodorovici a spus despre actuala conducere interimară, alcătuită din cuplul Ciolacu-Stănescu, că erau apropiați de Liviu Dragnea.

„Toți au fost oarecum aproape de Liviu Dragnea, doar că eu nu m-am dezis de istoria partidului. Am avut o relație nu tocmai plăcută cu Liviu Dragnea. Astăzi se dezic cei pe care i-a pus în funcție. Paul Stanescu sau Marcel Ciolacu unde erau? Când spunea Dragnea „culcat”, erau sub mochetă. Eu sunt unul dintre cei care nu au fost la masă cu Liviu Dragnea, nu am dat la vâsle, nu am turnat în pahare, nu mă poate acuza nimeni din partid, nu pot fi pus într-o tabăra sau alta”, a declarat Eugen Teodorovici.