Se ascut cuțitele în ALDE. Se cere demisia la nivel înalt

Se ascut cuțitele în ALDE. Se cere demisia la nivel înalt

Ieșirea de la guvernare a ALDE a creat numeroase convulsii în sânul partidului. Nici organizația de Iași nu a scăpat de reglările de conturi. Astfel, vicepreședintele interimar ALDE Iași a trecut la acuzații dure la adresa șefului său ierarhic, Varujan Vosganian, căruia i-a cerut demisia din toate funcțiile deținute în partid, pe motiv de „igienizare”.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Roșca și-a argumentat cererea „după rezultatele nefericite din mai 2019 la alegerile europarlamentare, dar și după toată activitatea dumnealui ca parlamentar”.

„În anul 2014, eu, Ciprian Lucian Roșca, membru PNL din 2007 si consilier judetean la momentul respectiv, am hotărât, împreună cu un grup de consilieri liberali, să ne desprindem din structura partidului liberal de atunci și să constituim un grup distinct, adaptat noilor realități. De la bun început, acest grup nu a avut intenții veleitare de niciun fel, fiind motivat doar de dorința de a protesta astfel față de infuzia PDL în structura celui mai vechi partid din România, pe bună dreptate numit istoric. Totodată, am protestat prin această inițiativă și împotriva unor schimbări de atitudine apărute în conduita conducătorilor liberali ai filialei ieșene de atunci.

La scurt timp după acest eveniment, la nivel național, Călin Popescu Tăriceanu efectuează o mișcare similară, de anvergură națională, e adevărat, punând bazele Partidului Liberal Reformator, cooptând membri liberali convinși de necesitatea păstrarii doctrinei liberale în integritatea sa cunoscută.

Ne puteți urmări și pe Google News

A fost o mișcare aplaudată de noi, membrii grupului ieșean, motiv pentru care am aderat imediat la ea, devenind astfel fondatori.

În calitatea mea de membru fondator al noii structuri, am fost desemnat de noua structură să coordonez campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 2014. Rezultatele obținute de noi au fost, în mod sensibil, deasupra mediei naționale.

A urmat apoi fuziunea dintre PLR și PC, din care a rezultat noua formațiune, denumită ALDE. Eu și filiala ieșeană am gestionat pozitiv această situație, aspect cunoscut de cei care au urmărit evenimentele politice.

Abia în decembrie 2015, din motive ce pot scăpa atenției publice, s-a alăturat noului partid și senatorul (de Iași...), domnul Varujan Vosganian. Ținând cont de notorietatea culturală și politică a noului venit, noi, filiala ieșeană, am acceptat impunerea sa, de la centru, ca președinte de filială. În această postură, domnia sa a excelat mai cu seamă într-o singură direcție vizibilă, aceea a aplicării cunoscutului dicton „divide et impera”!

Față de toate expuse până aici, doresc să întăresc faptul că inclusiv alegerea sa ca deputat de Iași, în decembrie 2016, a fost, efectiv, meritul activității noastre, a mea și a filialei Iași; personal, candidând de pe poziția a doua pe listă, am merite indubitabile în acest sens, după cum s-a văzut în campania de atunci. Pot spune că am fost onorat să lupt pentru doctrina ALDE, chiar dacă beneficiarul imediat a fost cel cunoscut prin îndelungata sa carieră de parlamentar ...de Iași, chiar dacă nașterea, școala, cariera, viața l-au fixat pe alte meleaguri. De altfel, articolele de presă, în timp, semnate de cunoscuți ziariști din Iași și din țară, sunt revelatorii când este vorba despre contribuțiile "marcante" ale actualului parlamentar ieșean la dezvoltarea județului pe care îl reprezintă în Parlament.

Ținând cont de faptul că, într-un acces de sinceritate absolută, domnul Varujan Vosganian a cerut „igienizarea partidului”, după rezultatele nefericite din mai 2019 la alegerile europarlamentare, dar și după toată activitatea dumnealui ca parlamentar (sau mai bine zis, lipsa acesteia), îi solicit, în nume personal, să înceapă „igienizarea partidului” chiar prin propriul exemplu, demisionând din funcția de președinte (interimar) al filialei ALDE Iași, precum și din cea de purtător de cuvânt al partidului la nivel național”, a scris pe contul său de Facebook, vicepreședintele interimar al filialei ALDE Iași și Secretar de Stat în M.D.R.A.P., Ciprian Lucian Roșca.