După ce fundaşul a dat semne că ar putea reveni la naţională, antrenorul care l-a promovat crede că prezenţa acestuia printre tricolori le-ar da emoţii adversarilor.
După ce a semnat prelungirea contractului cu echipa italiană de fotbal Inter Milano şi s-a liniştit astfel în privinţa viitorului, fundaşul român Cristian Chivu (31 de ani) pare să fi revenit la sentimente mai bune faţă de naţionala României. Într-un interviu acordat cotidianului "Gazeta Sporturilor", fostul căpitan al tricolorilor a lăsat de înţeles că-l bate gândul să revină la prima reprezentativă, la care a renunţat acum un an.
Deranjat de atitudinea lui Mutu la Belgrad
"S-au adunat lucruri care m-au deranjat şi s-a pus capacul atunci când am fost acuzat direct de lipsă de profesionalism. S-a vorbit la nesÂfârşit că, vezi Doamne, sunt apt medical când joc la Inter pe bani, iar la echipa naţională m-aş da lovit", a explicat Cristi Chivu motivul pentru care a renunţat la naţionala României.
Apărătorul de la Inter a recunoscut că l-a deranjat şi scandalul creat de Adi Mutu la Belgrad, după eşecul usturător suferit de România în faţa Serbiei (scor 0-5), când atacantul a plecat din cantonamentul tricolorilor fără să anunţe pe nimeni. "Ieşirea lui m-a deranjat ca şi consecinţe ce s-au răsfrânt asupra naţionalei. Am discutat cu el şi ştie că a greşit", a spus Chivu.
Legat de o posibilă revenire la naţională, fundaşul a punctat: "Mi-e dor de echipa naţională. Înainte de a pleca în Italia, o să am o discuţie cu Victor Piţurcă. Poate reuşeşte să-mi spele creierii, mai ştii? Fizic, mental şi medical aş putea face faţă şi la lot, şi la club. Sincer, răspunsul meu e acum nu, dar cu puncte, puncte. Niciodată nu spun niciodată". "Părintele" îl dezleagă de păcate Victor Piţurcă, selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, a declarat în mai multe rânduri că-l vrea pe Cristi Chivu printre tricolori. "Aşteaptă să se roage presa de el, să vină şi să fie cel mai bun", spunea "Piţi" nu demult. În acelaşi timp, selecţionerul ar putea renunţa în viitoarele preliminarii la Adi Mutu.
"Dacă pleacă la arabi, nu-l mai chem", l-a avertizat Piţurcă pe atacant. Pe la colţuri se vorbeşte că eventuala răzgândire a lui Chivu ar putea avea legătură şi cu posibila renunţare la Mutu, mai ales că fundaşul a recunoscut că l-au deranjat derapajele "Briliantului".
"Chivu are o anumită valoare şi ar fi util naţionalei. Prezenţa lui ar conta mai ales din punct de vedere psihic, s-ar mai speria adversarul când ar vedea că are în faţă un jucător de la Inter Milano! Rămâne de văzut dacă va putea face faţă din punct de vedere fizic. Dacă joacă bine şi ajută naţionala să se califice la Cupa Mondială din Brazilia, sunt dispus să-l iert de toate păcatele", ne-a mai spus "Părintele", care l-a criticat în dese rânduri pe fundaşul de la Inter Milano. "S-a pus capacul când am fost acuzat direct de lipsă de profesionalism. N-am zis nimic, dar probabil că tăcerea mea a fost interpretată ca atitudinea unui fraier."
Înainte de a pleca în Italia, o să am o întrevedere cu Victor Piţurcă. Aş vrea să afl u ce-mi cere, să-i spun şi eu ofurile mele. Poate reuşeşte să-mi spele creierii, mai ştii?"
"Ce a făcut Mutu la Belgrad, a avut repercusiuni grave asupra naţionalei. Când nu sunt rezulate, lumea e atentă şi la viaţa ta extrasportivă." CRISTI CHIVU, pentru "Gazeta Sporturilor" 75 de meciuri a jucat Cristi Chivu la naţionala României, pentru care a marcat 3 goluri Citiţi şi:
- Ce vrea Piţurcă la naţională: îl îndepărtează pe Mutu şi îl aduce pe Chivu