Transelectrica poate sista, de mâine, exporturile de energie electrică. Vecinii noştri au făcut deja asta.
Pusă faţă în faţă cu un deficit substanţial de electricitate, România ar putea fi nevoită să sisteze exporturile şi să limiteze furnizarea către consumatorii industriali. Vecinii noştri din Serbia şi Bulgaria au făcut deja acest lucru. Deocamdată, cel puţin până mâine, traderii mai pot achiziţiona energie ieftină de la noi. Actul normativ care dă companiei Transelectrica posibilitatea de sista exporturile, adică de a reduce capacitatea de tranzit, în perioada 16 februarie- 15 martie a fost adoptat, ieri, de Executiv. "Limităm, dacă este nevoie, în măsura în care este nevoie, exportul de energie electrică. În cel mai rău caz, marii consumatori ar urma să-şi diminueze cererea de energie electrică, totul fiind proiectat pentru cât mai buna alimentare cu energie electrică a consumatorilor individuali", a declarat premierul Mihai-Răzvan Ungureanu. O eventuală reducere sau sistare a exporturilor de energie electrică le-ar aduce pierderi nu doar traderilor, ci şi companiei Transelectrica şi producătorilor. "Nu cred că se va ajunge la sistarea exporturilor, ci la o reducere a lor. Nici Transelectrica nu e foarte bucuroasă dacă se ia o astfel de măsură. Bineînţeles, exporturi se fac atâta timp cât nu este pus în pericol sistemul energetic naţional", au declarat surse din piaţă. Deocamdată, cel puţin, nu există probleme privind alimentarea cu energie electrică a pieţei interne. Dacă situaţia se va agrava, pentru a proteja populaţia se poate reduce cantitatea de electricitate livrată către marii consumatori industriali din metalurgie şi chimie. Potrivit specialiştilor contactaţi de EVZ, acest act normativ a fost adoptat pentru a aduce un plus de siguranţă populaţiei, deoarece existau oricum mecanisme de reglare a cantităţilor care merg la export. Companiile de distribuţie şi furnizare de energie electrică au oprit exporturile chiar în lipsa unei astfel de reglementări. Directorul general al Electrica, Ioan Folescu, a declarat zilele trecute că au fost sistate livrările de energie către traderul Rudnap din Serbia şi că acesta a "înţeles situaţia". Deficit de energie Potrivit actului normativ, România se confruntă cu un deficit de energie electrică cauzat de seceta din toamnă, de creşterea consumului de gaze naturale, de majorarea preţurilor combustibililor şi de dificultatea asigurării livrărilor de cărbune şi gaze naturale şi a utilizării păcurii în condiţii de ger şi viscol. De altfel, Hidroelectrica a activat încă de la finalul lunii septembrie clauza de forţă majoră. Ca urmare, în piaţa de energie electrică au apărut astfel "dezechilibre majore între contractele încheiate în cadrul pieţei şi consumul efectiv înregistrat, care a crescut continuu de la valori medii de 1000 – 1500 MW în cursul trimestrului patru al lui 2011 la valori de 2000 – 2500 MW în cursul celei de-a doua părţi a lunii ianuarie 2012 şi în prima decadă a lunii februarie". "În cel mai rău caz marii consumatori ar urma să-şi diminueze cererea de energie electrică.“ MIHAI-RĂZVAN UNGUREANU, premierul României SCHIMBARE Transelectrica are un nou director Declaraţiile privind deficitul de energie electrică din Sistemul Energetic Naţional (SEN) l-au costat funcţia pe Horia Hăhăianu, care a fost revocat, luni seara, din funcţia de director general al Transelectrica de către ministrul Economiei, Lucian Bode, la solicitarea premierului Mihai Răzvan Ungureanu. "Şefului Transelectrica i s-au reproşat proasta comunicare în privinţa resurselor energetice ale ţării şi faptul că dinspre companie au fost lansate declaraţii contradictorii, care au creat panică", au declarat surse oficiale, citate de agenţiile de presă. Chiar şeful statului a ieşit public pentru a transmite că nu există probleme în alimentarea cu electricitate a populaţiei. La conducerea Transelectrica a venit Octavian Lohan, fost director director general adjunct în cadrul companiei. Citiţi şi:
- A fost numit noul director general al Transelectrica
- Transelectrica poate limita exportul de electricitate