Scurgerile de informații sperie Comisia SRI înaintea mărturiei lui Coldea

Toate încăperile în care comisia parlamentară de control a activității SRI îşi desfăşoară activitatea ar putea deveni „zone de securitate clasa I”, după ce conducerea forului a trimis, ieri, o solicitare în acest sens către Secretariatul General al Camerei Deputaţilor.

Prevenție

Președintele Comisiei SRI, Claudiu Manda, a explicat că vrea să evite „pericolul scurgerii de informații”. „Am decis să sesizăm Secretariatul General al Camerei Deputaţilor ca incintele în care comisia îşi desfăşoară activitatea, fie birouri, fie sala de plen - să fie parcurşi paşii necesari pentru ca acestea să fie declarate şi să corespundă exigenţelor zonei de securitate clasa I. Nu putem să discutăm aspecte care înseamnă secret de stat, secret de serviciu sau secret de stat de importanţă deosebită în nişte săli în care ar putea exista pericolul scurgerii de informaţii”, a explicat Manda.

Mărturii grele

Decizia comisiei vine în contextul în care în data de 20 februarie, Comisia de control a SRI îl va audia pe președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. În 27 februarie va veni la audieri fostul director SRI, George Maior, iar pe 6 martie este așteptat fostul șef operativ al SRI, Florian Coldea. După audierea lui Coldea vor fi invitați fostul președinte Traian Băsescu, cel mai probabil pe 13 martie, și președintele PSD, Liviu Dragnea, data audierii acestuia nefiind încă stabilită.