Scumpiri zilnice la gazele naturale: Cu cât au crescut ofertele în ultima săptămână

Scumpiri zilnice la gazele naturale: Cu cât au crescut ofertele în ultima săptămână

Gazele naturale se scumpesc de la o zi la alta. O analiză realizată pe baza comparatorului de prețuri al ANRE indică o scumpire de aproape 14 lei în doar patru zile pentru un consum de 1.000 kwh. La energie electrică, prețurile au rămas, momentan, la fel. Specialiștii atrag atenția că furnizorii vor mări prețurile atât timp cât se dau subvenții pentru că vor să câștige atât de pe urma statului, cât și de pe urma consumatorului.

Evoluția prețurilor la serviciile vizate de scumpiri în cascadă în acest sezon rece indică o creștere a tarifelor la gazele naturale de aproape 14 lei, săptămâna trecută, pentru un consum de 1.000 kwh, în timp ce energia electrică a rămas la același preț, momentan. Dacă pe 22 septembrie, oferta la gaze naturale indica un preț maxim de aproape 402 lei, pe 26 septembrie prețul maxim indica suma de 415 lei.

Gazele naturale se scumpesc în fiecare zi. Cu cât a crescut oferta săptămâna trecută

„În doar patru zile, adică în perioada 22-26 septembrie, am observat că prețul maxim pentru o ofertă cerută de mine, a crescut cu 13,50 lei. Mai exact, pe data de 22 septembrie, am cerut o ofertă pentru un consum mediu de 1.000 kWh pe lună, în București, preț fix, pentru o perioadă de un an, cu livrarea începând cu data de 1 octombrie 2021. Dacă prima dată când m-am uitat pe ANRE, prețul maxim era de aproape 402 lei, după patru zile, când am revenit asupra ofertei, prețul maxim a crescut până la 415 lei. Adică, cu aproape 14 lei a crescut prețul maxim, în doar 4 zile”, a explicat jurnalistul Antena 3.

Pentru un consum de 1.000 kwh pe lună în Capitală, ofertele la gaze - preț fix - pentru o perioadă de un an începând cu 1 octombrie 2021, începeau de la 345,13 lei pe lună și atingeau suma maximă lunară de 401,63 lei, potrivit datelor indicate pe data de 22 septembrie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pentru același consum, în aceleași condiții, datele de la 26 septembrie au indicat sume cuprinse între 345,13 lei și 415,13 lei, adică o ofertă cu aproape 14 lei mai scumpă.

Prețurile la energie electrică nu au crescut, momentan. Furnizorii trimit notificări de scumpire a serviciilor 

La energia electrică, prețurile nu au crescut, momentan, potrivit sursei citate. Pe 26 septembrie, datele furnizorilor indicau pentru un consum de 100 de kwh - preț fix -, ofertă concurențială, cu contract de la 1 octombrie, sume ce variază între 61,85 lei și 175,52 lei pe lună.

Pe de altă parte, E.ON a început să transmită notificări românilor în care informează cu privire la o majorare de 46% la gazele naturale, în timp ce ENGIE a notificat consumatorii cu privire la o scumpire de 42%. Și Restart Energy a trimis notificări de acest tip și pentru gaze, și pentru energie.

Românii care primesc notificări de la companiile care furnizează gaze naturale și energie electrică cu privire la creșterea prețurilor serviciilor, chiar dacă au un contract valabil în desfășurare ar trebui să reclame situațiile de acest fel la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) și Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE), a transmis Sorin Mierlea, președintele INFOCONS.

Sunt două clauze folosite de furnizorii de gaze naturale și energie, ambele abuzive, arată Sorin Mierlea. Este vorba despre „clauza care le permite modificarea prețurilor în timpul derulării contractului și faptul că forțează clienții să accepte majorarea sau să rezilieze contractul, fără opțiunea de a continua contractul conform vechilor prevederi”.

„Este un abuz de putere, este atât ilegal, cât și imoral. Clauzele de forță majoră sunt dacă apare un război, ei vor însă să schimbe condițiile comerciale, ceea ce arată că nu sunt companii serioase. Dacă nici când ai contract semnat nu poți fi sigur, înseamnă că avem haos”, a precizat președintele INFOCONS, care a recomandat românilor să reclame situațiile de acest fel.