SCUMP, DOAMNĂ, SCUMP. Prostituatele copiau cardurile clienţilor | VIDEO

Membrii unei reţele care se ocupa de clonare de carduri se foloseau de prostituate pentru a copia datele de pe cardurile clienţilor bogaţi.

UPDATE. Polițiștii de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate spun că, din luna septembrie a anului trecut, de când au dat de urma acestei rețele care clona carduri, au colaborat cu Secret Service. Ofițerii americani i-au ajutat să dea de urma a 60 de păgubiți din S.U.A., clienții unei bănci, care au fost păgubiți de 100.000 de dolari. În urma perchezițiilor din această dimineață au fost reținute așpte persoane, cu vârste cuprinse între 22 și 33 de ani. Printre acestea sunt și două fete, prostituate care aveau închiriate apartamente în Capitală. Tinerele aveau anunțuri pe diverse site-uri iar clienții care le călcau pragul rămâneau fără banii de pe card după ce, acestea le copiau datele cu un aparat special. Poliţiştii efectuează, la această oră, şapte percheziţii în Bucureşti şi în judeţul Ilfov în căutarea membrilor unei grupări care, în perioada septembrie-decembrie2011, au reuşit să cloneze carduri bancare cu ajutorul cărora au furat peste 100.000 de dolari. Până în prezent, ofiţerii de la Crimă Organizată din cadrul Poliţiei Române au descoperit că din reţea făceau parte şapte bărbaţi și două femei. Membri reţelei au copiat, în special, carduri emise de o bancă din Statele Unite ale Americii. Apoi, cu ajutorul clonelor, făceau cumpărături prin transfer bancar. Cei şapte copiau datele de pe carduri prin metoda skimming. Din primele informaţii furnizate de purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, comisarul şef Christian Ciocan, reiese că gruparea se folosea şi de prostituate pentru a pune mâna pe datele unor posesori de carduri. "Femeile aveau asupra lor hand skimmere, dispozitive de copiere manuale. Ele profitau de neatenţia posesorilor sau când aceştia mergeau la baie, de exemplu, şi copiau cardurile. Apoi, datele le predau membrilor reţelei care făceau clonele", a explicat pentru EVZ comisarul şef Ciocan. La acţiunea de astăzi, aflată în plină desfăşurare, participă ofiţeri de la Crimă Organizată şi cei de la trupele speciale de intervenţie.