Sculptorul Ioan Bolborea a fost, în 2021, pus sub acuzare pentru înșelăciune în formă continuată cu consecințe deosebit de grave. Acum, cazul lui a fost clasat de Parchet.
Sculptorul Ioan Bolborea este cunoscut pentru controversatele sale monumente din București, care au stârnit dezbateri în ultimii ani cu privire la calitatea lucrărilor sale.
Acesta a fost acuzat de poliție că a încălcat angajamentele contractuale prin folosirea materialelor de calitate inferioară la realizarea unor monumente de artă publică din bronz. Aceste acuzații au condus la un presupus prejudiciu în valoare de aproximativ 18.000.000 de lei, conform unui comunicat emis în acest sens.
Cazul în care e implicat sculptorul Ioan Bolborea, clasat de Parchet
Acum, cazul sculptorului a fost clasat de Parchet. Procuroarea Elena Ciulin a semnat Ordonanța de clasare.
În toamna anului 2017, statuia publică „Împăratul Traian”, aflată pe Calea Victoriei nr. 12, pe treptele Muzeului Național de Istorie, a fost vandalizată. În special coada lupoaicei a fost ruptă. Pentru a efectua reparațiile necesare, Primăria Capitalei a preluat statuia.
În timpul acestor lucrări, experții au constatat că materialul utilizat pentru sculptură era, de fapt, alamă. Pentru crearea acestei opere de artă, în 2012, administrația municipală condusă de Sorin Oprescu a plătit suma de 200.000 de lei (echivalentul a aproximativ 42.553 euro).
În aprilie 2019, Primăria Capitalei l-a acuzat pe sculptorul Ioan Bolborea de încălcarea contractului, afirmând că acesta a utilizat alamă în loc de bronz pentru a crea patru statui emblematice: „Căruța cu Paiațe”, „I.L. Caragiale”, „Vioara Spartă” și „Al. I. Cuza”.
„Ieri, 12.02.2021, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, care a produs consecințe deosebit de grave.
Bărbatul a fost condus la audieri la sediul Serviciului Investigații Criminale.
Cercetările sunt continuate de polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, care a produs consecințe deosebit de grave”, arăta poliția.