Scrisorile, netimbrate şi trimise în numele Mişcării Proletarilor Înarmaţi, necunoscută până acum, au fost interceptate la centrul de sortare din Lamezia Terme, în Calabria. Ele conţineau ameninţări şi injurii la adresa unor lideri politici şi a unor directori de ziare, şi cereau "revizuirea planului anticriză", avertizând că, în caz contrar, aceştia "vor plăti preţul".

"Vă vom face pe toţi să plătiţi. Vă vom lovi şi va fi un război până la moarte. Vă vom face să blestemaţi aceste măsuri prin sânge. Nu veţi mai putea să dormiţi liniştiţi. Plumbul nu lipseşte şi acum trinitrotoluenul soseşte datorită prietenilor noştri arabi", susţin autorii mesajului.
Gloanţe de calibre diferite

Plicul trimis primului ministru Monti conţinea un glonţ de calibrul 9 mm, cel adresat lui Berlusconi un glonţ de 7,65 mm, identic celui din scrisoarea pentru Pier Luigi Bersani, liderul Partidului Democrat, de stânga. Scrisori cu acelaşi semnatar au mai fost trimise ministrului muncii, Elsa Fornero, liderului democrat-creştinilor Pier Ferdinando Casini, precum şi directorilor publicaţiilor Corriere della Sera, La Repubblica şi ai altor trei ziare mai mici, de dreapta.

În urmă cu patru zile, primarul Romei, Gianni Alemanno, a primit un plic ce conţinea două gloanţe şi o scrisoare de ameninţare semnată de o autointitulată celulă a Brigăzilor Roşii.
Măsuri de austeritate

Camera Deputaţilor votează, azi, asupra planului de austeritate al premierului Mario Monti, menit să echilibreze conturile publice ale Italiei în următorii doi ani şi să liniştească pieţele financiare. Acesta prevede, între altele, ridicarea vârstei de pensionare, creşteri de impozite şi alte măsuri nepopulare.

Te-ar putea interesa și: