Scrisoarea pierdută a lui Ernest Hemingway

Cotidianul „New York Times“ a publicat o scrisoare a lui Hemingway, scrisă de acesta în timp ce era corespondent de război şi trebuia să acopere Războiul Civil spaniol.

Descoperită recent, scrisoarea prezintă situaţia din timpul bombardamentelor din Madrid, dar şi câteva detalii despre cum a scris piesa „Coloana a cincea“. Hemingway a scris „Coloana a cincea“ în 1937, când era corespondent de război pentru North American Newspaper Alliance şi trebuia să acopere Războiul Civil spaniol. Hemingway a numit-o în acest fel preluând replica generalului Emilio Mola, potrivit căreia acesta avea patru coloane care înaintau spre Madrid şi una înăuntrul oraşului, care ar fi atacat din spate. „Coloana a cincea“ nu spune povestea războiului propriu-zis, ci povestea unui corespondent american de război, agent secret al republicanilor. Hemingway a scris-o în perioada în care a stat în Hotelul Florida, împreună cu alţi corespondenţi de război. „Corespondenţă“ de război Potrivit „The New York Times“, într-o scrisoare găsită recent şi nepublicată până acum, Hemingway scria că în acele zile toţi reporterii cunoscuţi ai marilor cotidiene, dar şi alţii mai puţin cunoscuţi, stăteau la Hotelul Florida. De altfel, într-o introducere a „Coloanei a cincea“, Hemingway a scris că hotelul a fost bombardat de mai multe ori: „Dacă nu e o piesă bună, asta e. Dacă e bună, poate aceste 30 de şrapnele (proiectil de artilerie umplut cu gloanţe, care explodează într-un anumit punct de pe traiectorie - n.r.) au ajutat la scrierea sa“. În scrisoarea publicată de „New York Times“, Hemingway descrie situaţia de la Hotelul Florida şi cum a reuşit să supravieţuiască bombardamentelor. „În toamna anului 1937, când m-am apucat de scris dramaturgie, nu mai existau etajele de sus. Doar un nebun ar fi urcat acolo pe timpul bombardamentelor. Dar cele două camere în care locuiam noi erau, aşa cum spun artileriştii, într-un unghi mort. Orice altă parte a hotelului putea fi lovită şi chiar a fost. (...) Doar camerele 112 şi 113 nu puteau fi lovite datorită poziţiei a trei case de pe stradă. Eram foarte sigur de asta după 22 de bombardamente în timpul cărora alte părţi au fost lovite“, a scris Hemingway. O adaptare nereuşită Potrivit „The New York Times“, o adaptare a piesei „Coloana a cincea“, semnată de Benjamin Glazer şi în regia lui Lee Strasberg, a fost pusă în scenă în 1940 de Teatrul Guild, dar nu a avut mare succes. Glazer era cumnatul avocatului lui Hemingway, Maurice Speiser, care i-a şi sugerat acestuia să citească piesa. El şi Hemingway au ajuns la un acord. Glazer va rescrie piesa pentru 50% din drepturile de autor. Dacă lui Hemingway îi plăcea piesa, aceasta va fi produsă sub numele său, dacă nu, va fi numită „adaptare“. Şi „adaptare“ a şi rămas. Diferenţele dintre cele două piese erau destul de mari. În versiunea lui Hemingway, publicată în 1938 în colecţia „Coloana a cincea şi Primele patruzeci şi nouă de povestiri“, Philip Rawlings, protagonistul piesei, şi ceilalţi colegi ai săi sunt nişte comunişti neruşinaţi care îşi spun unul altuia tovarăşe.

Aceste lucruri au fost schimbate în adaptarea lui Glazer, foarte probabil din motive politice. Lui Glazer nu i-a plăcut nici personajul principal feminin, Dorothy Bridges, inspirat de jurnalista Martha Gellhorn, iubita lui Hemingway şi viitoarea lui soţie. Visul a devenit realitate Scrisoarea de şapte pagini a fost descoperită de Jonathan Bank, directorul artistic al Companiei de Teatru Mint, în timp ce făcea cercetări în arhiva Teatrului Guild de la Biblioteca Beinecke de la Yale. Hemingway spera ca aceasta să fie publicată în „New York Times“, iar după 70 de ani visul lui a devenit realitate. Iată încă un fragment din scrisoare, despre scrierea propriuzisă a piesei: „Am fost foarte încântat să scriu dialog fără să fiu nevoit să scriu despre diferite locuri. (...) Pot să scriu dialog la maşina de scris pentru că merge mai repede decât dacă aş folosi un creion. Scriu despre o ţară, un oraş sau un râu într-un roman merge foarte încet. Dar nimeni nu face ceva repede şi uşor dacă vrea să iasă ceva bun“. Teatrul Mint va pune în scenă piesa „Coloana a cincea“. „Va fi prima oară când piesa lui Hemingway va fi pusă în scenă în mod profesionist în America“, a declarat el pentru „The New York Times“.

BIOGRAFIE Hemingway, scriitor şi reporter > Ernest Hemingway s-a născut pe 21 iulie 1899 în Oak Park, o suburbie din Chicago, Illinois > La 17 ani, Hemingway a publicat prima sa operă literară > Ca reporter, a lucrat pentru prima dată la „The Kansas City Star“. A părăsit ziarul pentru a se înrola în armată, pentru a participa în Primul Război Mondial. Nu a trecut testul medical - din cauza vederii nu foarte bune -, aşa că s-a înrolat în Corpul de Ambulanţă al Crucii Roşii > Hemingway a primit Premiul Pulitzer în 1953 şi Premiul Nobel pentru literatură în 1954 > Câteva dintre cele mai cunoscute scrieri ale sale sunt: „Adio, arme“ (roman), „Învingătorul nu ia nimic“ (povestiri), „Pentru cine bat clopotele“ (roman), „Coloana a cincea şi Primele patruzeci şi nouă de povestiri“ (povestiri), „Bătrânul şi marea“ (roman), „A avea şi a nu avea“ (roman) > Hemingway s-a sinucis la 62 de ani, în dimineaţa zilei de 2 iulie 1961.