Scrisoare SCANDALOASĂ a doi senatori AMERICANI către premierul ROMÂNIEI: critică “concedierea” Laurei Codruța Kovesi, deși recunosc că este o problemă internă
Editura Evenimentul si Capital

Scrisoare SCANDALOASĂ a doi senatori AMERICANI către premierul ROMÂNIEI: critică “concedierea” Laurei Codruța Kovesi, deși recunosc că este o problemă internă

Autor: | | 1 Comentarii | 434 Vizualizari

Senatorii americani John McCain şi Christopher Murphy i-au adresat joia trecută o scrisoare prim-ministrului României, Viorica Dăncilă, exprimându-şi îngrijorarea faţă de demiterea procurorului-şef al DNA şi cerând guvernului de la Bucureşti să continue progresele în combaterea corupţiei.

Republicanul McCain, din statul Arizona, care a publicat scrisoarea pe pagina sa de Internet www.mccain.senate.gov, este preşedintele comisiei pentru forţele armate a Senatului SUA şi fost candidat la preşedinţia Statelor Unite. Colegul său, democratul Murphy, din Connecticut, este membru al comisiei senatoriale pentru relaţii externe.

Adresându-se premierului Dăncilă, cei doi precizează de la început: "Vă scriem astăzi despre lupta în curs de desfăşurare a României împotriva corupţiei. Ca susţinători puternici ai relaţiei dintre SUA şi România, am remarcat cu regret că preşedintele Klaus Iohannis a fost obligat recent prin decizia unei instanţe să o demită pe Laura Codruţa Kovesi, procurorul-lef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Deşi procedura judiciară este o problemă internă, cerem guvernului României să nu dea înapoi în lupta importantă împotriva corupţiei".

"Rolul conducător al dnei Kovesi la Direcţia Anticorupţie a fost apreciat în întreaga lume ca o dovadă a angajamentului puternic al României de a combate corupţia. Concedierea ei, precum şi reformele judiciare recente şi propunerile legislative de dezincriminare a unor infracţiuni de corupţie ridică probleme îngrijorătoare privind voinţa guvernului dv. de a urmări penal infracţiunile financiare şi de a trage la răspundere oficiali de rang înalt".

"Îmbunătăţirea transparenţei şi a responsabilităţii este un imperativ urgent de securitate naţională pentru toţi membrii alianţei NATO. Experienţa Ucrainei este un exemplu clar privind modul în care Rusia se foloseşte de mită şi corupţie pentru a slăbi guvernele din vecinătate şi a le face vulnerabile la influenţele externe - sau, în cazuri extreme, la invazia militară. Rusia şi intermediarii săi sunt implicaţi într-un efort activ de subminare a fermităţii noastre colective şi în denigrarea democraţiei, pentru a proteja puterea deţinută de Vladimir Putin. Naţiunile aliate trebuie să fie vigilente faţă de aceste ameninţări şi să apere integritatea instituţiilor noastre".

"România a făcut progrese extraordinare după era comunistă. Nicio democraţie nu este perfectă, dar eforturile concrete anterioare de a stârpi corupţia ne-au asigurat că România este pe o traiectorie pozitivă. Demonstraţiile la care au participat recent mii de tineri români arată că aceştia se aşteaptă la continuarea acestui progres".

"Apreciem angajamentul dv. personal de a îndeplini aceste aspiraţii şi suntem nerăbdători să aflăm cum intenţionează guvernul dv. să revigoreze lupta împotriva corupţiei", arată în încheiere cei doi senatori.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria:

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate