SCRISOARE EXPLOZIVĂ ÎN PSD: Ponta va rupe partidul în Parlament pentru Grindeanu

Fostul premier Victor Ponta a publicat, cu câteva ore înaintea ședinței PSD legate de soarta lui Sorin Grindeanu, o scrisoare deschisă către toți liderii partidului, în care face un apel către aceștia să-l convingă pe președintele PSD, Liviu Dragnea, să nu îi retragă prim-ministrului sprijinul politic. Pe parcursul a 14 puncte în favoarea menținerii lui Grindeanu la Guvern, Ponta spune că premierul are 40% în sondaje, în timp ce Dragnea poate duce PSD sub 20% dacă îl schimbă pe Grindeanu. Ponta a anunțat că dacă se va ajunge la situația în care PSD să voteze în Parlament o moțiune de cenzură care să răstoarne Guvernul, el va înființa un grup de parlamentari care să-l susțină la vot pe Grindeanu, un asemenea gest însemnând o ruptură a grupurilor parlamentare ale PSD.

Rezumatul scrisorii:

  • Conducerea unui partid care asteapta de la parlamentarii sai sa voteze linistiti o Motiune de cenzura contra propriului guvern este o Conducere care greseste! Daca se ajunge prin absurd la asa ceva (Doamne Fereste) eu voi initia un Grup de Parlamentari PSD care sa se opuna prin vot unei asemenea greseli.
  • Nu puteti ignora ca pana acum o saptamana toate "trompetele" Conducerii proclamau faptul ca Programul este indeplinit "la virgula" ca acum sa aflam de la aceleasi "trompete" ca totul e un dezastru!
  • Victoria in alegerile din 2016 s-a bazat pe realizarile PSD in 2012-2015, pe dezastrul functional si de comunicare al Guvernului Tehnocrat si mai ales pe greselile uriase facute de PNL, Klaus Iohannis si Dacian Ciolos care i-au "tinut acasa" pe alegatorii lor) Atentie mare - Liviu Dragnea nu a luat PSD de la 20% si l-a dus la 40% / dar invers de la 40 la 20 sunt toate premisele sa reuseasca!

SCRISOAREA INTEGRALĂ a lui Ponta către membrii CExN al PSD:

"Va rog azi sa il convingeti pe Liviu Dragnea sa puna pe primul loc interesele PSD si ale Romaniei (chiar daca asta inseamna sa renunte la orgoliul si nemultumirile strict personale)! Si mai ales va rog sa nu il lasati pe Liviu Dragnea sa greseasca din nou!

1. Conducerea unui partid care isi executa public Primul Ministru si Guvernul la mai putin de 6 luni de la alegeri, fara absolut niciun motiv obiectiv care sa fie explicat votantilor sai si opiniei publice, este o Conducere care greseste !

2. Conducerea unui partid care, fara niciun motiv obiectiv si nicio criza sau presiune politica, pune la dispozitia Presedintelui tarii mandatul de Prim Ministru pe care il detine - este o Conducere care greseste!

3. Conducerea unui partid care isi sanctioneaza Ministrii (numiti cu mari laude si complimente tot de carre aceeasi Conducere in urma cu cateva luni) pe baza unei asa zise "Analize" facute in mod secret de persoane care in mod evident nu se pricep chiar la toate domeniile si nu isi asuma public concluziile, fara a explica public care sunt greselile si fara a da ocazia respectivilor ministrii macar de a fi ascultati - este o Conducere care greseste !

Nu puteti ignora faptul ca echipa guvernamentala nu a fost facuta de Sorin Grindeanu ci de catre Liviu Dragnea- daca sunt ministrii slabi e de vina cine i-a propus! Nu puteti ignora ca Presedintele PSD "singurul care stie Programul din scoarta in scoarta" si-a asumat monitorizarea acestuia si numirea tuturor secretarilor de stat, sefinde agentii si directori regionali! Nu puteti ignora ca pana acum o saptamana toate "trompetele" Conducerii proclamau faptul ca Programul este indeplinit "la virgula" ca acum sa aflam de la aceleasi "trompete" ca totul e un dezastru!

4. Conducerea unui partid care cere si accepta demisii in alb de la reprezentantii sai in Guvern nu doar ca incalca legea, justifica banuielile si acuzatiile de santaj dar mai ales da un mesaj profund de neincredere tocmai in cei pe care i-a desemnat ca cei mai competenti si eficienti reprezentanti ai sai in cele mai importante functii publice ! Am fost ministru si nici Adrian Nastase nici Mircea Geoana nu mi-au cerut mie sau altcuiva demisii in alb / am fost Presedintele PSD si nu am cerut nimanui o demisie in alb ! O Conducerea care a procedat astfel a gresit profund.

5. Conducerea unui Partid ( la Putere sau in Opozitie chiar) care solicita demisia unui Guvern fara a spune public si clar cu cine doreste sa inlocuiasca acel Guvern este o Conducere care greseste / cine va acredita autoritatile de management pentru fondurile europene ? Cine va face rectificarea bugetara? Cine va asigura examenele scolare si inceputul noului an scolar? Cine se ocupa de criza nesolutionata a medicamentelor?

6. Conducerea unui Partid care considera ca obedienta fata de Presedintele sau este conditia necesara si suficienta pentru a fi Prim Ministru sau Ministru (ignorand competenta, viziunea, onestitatea si caracterul) este o Conducere care greseste!

7. Conducerea unui Partid care foloseste abuziv un document abstract si cu multiple imperfectiuni - "Programul de Guvernare" - ca pe o Biblie sau Coran pe baza caruia se stabilesc "credinciosii si ereticii" si se decid "excomunicarile" este o Conducere care greseste! Numai Partidele Comuniste foloseau in rafuielile interne abaterile de la "Programul Partidului" sau de la "Invataturile lui Marx si Engels" - pe care oricum nu le citise nimeni .

Conducerea unui partid care se complace in minciuna ca alegerile au fost castigate cu Programul Fabulos de Guvernare greseste (victoria in alegerile din 2016 unde PSD a luat cele 3 milioane de voturi ale sale intr-o prezenta catastrofala de sub 40% s-a bazat pe realizarile PSD in 2012-2015, pe dezastrul functional si de comunicare al Guvernului Tehnocrat si mai ales pe greselile uriase facute de PNL, Klaus Iohannis si Dacian Ciolos care i-au "tinut acasa" pe alegatorii lor) Atentie mare - Liviu Dragnea nu a luat PSD de la 20% si l-a dus la 40% / dar invers de la 40 la 20 sunt toate premisele sa reuseasca!

8. Conducerea unui Partid ai carui membrii vorbesc in soapta sau pe la colturi ca "Seful chiar greseste dar ce putem sa facem" dupa care ridica mana si voteaza in unanimitate deciziile pe care si ei le considera eronate este o Conducere gresita / Partidul Democrat s-a supus orbeste vointei "Sefului" si a disparut de pe scena politica - PNTCD si-a dar jos propriul Guvern si a disparut - chiar nu vreau ca PSD sa urmeze aceste exemple

9. Conducerea unui Partid care nu studieaza prevederile Constitutiei, ale legilor sau chiar ale propriului Statut privind incetarea mandatului de Prim Ministru sau de ministru greseste! Va rog sa imi aratati articolul din Constitutie, din lege sau chiar din Statutul PSD care prevede ca votul CEX duce la demiterea Primului Ministru

10. Conducerea unui partid care incearca sa se foloseasca de alte partide pentru rafuieli interne greseste ! Norocul nostru ca nici ALDE si nici UDMR nu au cazut in aceasta capcana si au raspuns cu inteligenta si demnitate (cum este sa vrei sprijinul UDMR contra propriului Premier cand pregatim frumosul dar dificilul an centenar 2018 ?!?!)

11. Conducerea unui partid care isi da afara un Premier Grindeanu care are peste 40% incredere publica la solicitarea unui lider Dragnea care are sub 20% greseste!

12. Conducerea unui partid care ignora semnificatia si consecintele profunde pe termen lung pentru Romania ale Noului Parteneriat cu SUA ( confirmate prin vizita la Washington a presedintelui Iohannis) este o conducere care greseste!

13. Conducerea unui partid care asteapta de la parlamentarii sai sa voteze linistiti o Motiune de cenzura contra propriului guvern este o Conducere care greseste! Daca se ajunge prin absurd la asa ceva (Doamne Fereste) eu voi initia un Grup de Parlamentari PSD care sa se opuna prin vot unei asemenea greseli.

14. Conducerea unui Partid care isi bate joc de membrii sai loiali si seriosi este o Conducere care greseste profund! Sorin Grindeanu a facut politica DOAR in PSD - a fost alaturi de Partid si la putere si in opozitie - a castigat alegeri in Timis acolo unde stim cat de greu este pentru PSD - nu a cerut sa fie Prim Ministru ci a acceptat functia ca o solutie la criza din decembrie ( cand eu am zis ca nu l-as fi numit inca Prim Ministru toata Camarila a sarit pe mine ca nu il sustin)! O conducere care isi da afara fara explicatii si fara motive obiective asemenea oameni este o Conducere care greseste!

Stimati colegi

- am facut politica DOAR in PSD incepand cu anul 2001 - am fost lider al TSD , vicepresedinte si presedinte PSD , deputat, ministru si Prim Ministru sustinut de PSD - aceasta activitate imi da dreptul sa va adresez solicitari oficiale pe care nu le puteti ignora ( as fi facut acest lucru in mod direct la sedinta de azi daca as fi fost macar invitat - Statutul PSD care prevedea ca fostii presedinti sunt membri ai CEX a fost modificat in 2016 in asa fel incat Iliescu, Nastase, Geoana sau Ponta sa nu poata fi prezenti)!

Ma adresesz dvs deoarece nu am posibilitatea unei comunicari directe cu Liviu Dragnea ( cel care ma numea "prietenul" sau si spunea ca ma iubeste la fel de mult ca si pe Sorin Grindeanu sau pe Valeriu Zgonea)!

Nu este un secret pentru absolut nimeni ca in CEX se valideaza formal ceea ce decide in mod absolut si exclusiv Liviu Dragnea - procedurile ipocrite in care iau cuvantul "tovarasii" de la Olt sau Giurgiu iar Liviu chiar iese din sala "sa nu influenteze" nu fac decat sa creasca ridicolul showului si sa defineasca o lipsa de curaj in a-si asuma deciziile care de fapt ii apartin in totalitate!

Azi insa Liviu Dragnea va propune ceva profund gresit pentru PSD si pentru Romania - iar dvs aveti macar datoria sa incercati sa il razganditi!

Traiesc azi in PSD senzatia pe care am avut-o in 14 Martie 2006 cand la Hotelul "Confort" de la Otopeni tot un CEX a decis in mod gresit "executia" lui Adrian Nastase si cedarea functiei de Presedinte al Camerei Deputatilor ( pe care reusisem sa o aparam cu succes timp de un an)! Atunci insa macar votul a fost 37-14 - unanimitatile de azi sunt cu atat mai condamnabile! Uitati-va in jur si vedeti cati dintre cei 37 se mai afla azi alaturi de dvs! Si ii puteti intreba daca atunci au facut bine?

Pana la ora 16 inca se mai poate gasi o solutie - dupa aceea va fi prea tarziu si cei care au provocat criza vor fi responsabili!"