Scrisoare deschisă transmisă primarului Timișoarei. Autorul critică dur PROMISIUNILE ELECTORALE NEONORATE și aroganța edilului

Primarul Timișoarei este din nou pus la punct de cei care l-au ales. Timișorenii s-au săturat de tonul arrogant cu care edilul lor li se adresează.

Timișoreanul Corneliu Vaida i-a transmis primarului Nicolae Robu, prin intermediul blogului său, o scrisoare deschisă. Nu e prima. El reclamă promisiunile electorale neonorate, din campania electorală 2012, dar și faptul că primarul are o atitudine nepotrvită față de semeni.

Redăm în cele ce urmează textul integral al scrisorii:

”Domnule Primar,

Cu toate că de câteva luni, ca urmare a postărilor mele critice la adresa acțiunilor dvs., m-ați blocat pe pagina oficială, vă scriu aici , fiindcă știu că mai devreme sau mai târziu veți citi aceste rânduri.

Am avut ocazia să conversăm de câteva ori, atât în viața reală cat și în mediul virtual, însă fără folos. Fără folos pentru Timișoara - să fim bine înțeleși!

Mărturisesc că acum trei ani nu v-am votat, chiar dacă sunt filo-liberal convins, și decizia mea de abținere electorală a avut la baza atât (in)activitatea dvs. din Senatul României, cât și campania electorală în care dvs. ați fost absent(chiar și când erați cu cordul sănătos!), iar toată treaba v-a făcut-o staff-ul electoral plătit cu generozitate de știți dvs.(și eu!) cine! 

Mă uit și azi la textul promisiunilor electorale de pe pliantul dumneavoastră de campanie.  Nu pot decât sa mă felicit că mi-am anulat votul pt. primar! Bilanțul promisiunilor dvs. e trist și denotă credibilitatea pe care ați pierdut-o galopant. În afară de lacheii de partid și câte un yes-man ratacit pe pagina dvs. de facebook, nimeni nu vă mai crede!

Crizele de nervi manifestate în plenul CLT si  pe facebook arată cu claritate ce fel de om sunteți. Cameleonismul manifestat în rocadele politice la care sunteți părtaș, narcisismul maladiv și vădit, frustrările  care vă fac să vă ascundeți  cu "gel estompator" părul cărunt, hilofobia care v-a determinat să modificați proiecte de amenajare a domeniilor publice - tăind sute de copaci seculari, promovarea kitchului - și aici mă refer la insistența cu care doriți să transformați Bega și malurile din zona centrala într-un soi de  ... "Luna Park", vă descalifică pe zi ce trece!

La toate astea se pot adăuga și proiecte fantasmagorice ca "metroul" , pasajele subterane în defavoarea pasajelor supra-terane pe doua nivele, permisivitatea exagerată față de țiganii care slutesc orașul cu clădiri neconforme si modificate ilegal, cat și comportament ultragiant, dezinteresul vădit pentru valorile locale - ale Timișoarei, nu ale Bocsigului dvs. natal -, coroborat cu lipsa capacității de dialog real cu cetățeanul nemulțumit, mă fac să cred că salariul pe care vi-l plătim noi toți timișorenii, îl încasați nemeritat!

Vă mai suportăm capriciile un an cu speranța că PNL-ul va putea avea un candidat credibil la fotoliul de Primar al Timișoarei, demnitate de care nu prea ați fost prea ... demn,  părerea mea!

Și pentru ca sunt un tip pragmatic și tolerant, vă împrospătez memoria cu  promisiunile dvs.  -  cine știe - poate în acest ultim an, veți face un efort și le veți lua în lucru - măcar!

Cu cele mai alese resentimente, Corneliu Vaida, cetățean contribuabil și nemulțumit.

PS: Deunăzi un ex-timișorean, trăitor în SUA pe care cu atât drag o vizitați, mi-a spus că în orașul în care trăiește el(Portland(OR), care are o populație comparabila cu Timișoara(~ 500.000 de locuitori) sunt 1,5 mil. (!) de copaci!În cazul în care vreun copac prezintă pericol de prăbușire, poți să-l tai (însă doar după o expertizare) apoi trebuie obligatoriu sa plantezi altul exact în același loc!

Cum de n-ați învățat asta în SUA și ați reținut doar kitchurile hidro-luminoase din Las Vegas? 

PPS: Domnule Robu, azi (20.07.15) presa locală - cu referire la un alt cetățean nemulțumit și blocat de dvs.,  vă citează cam așa: „...nu ați înţeles exact, nu sunt acid cu cei care au altă părere decât mine, sunt extrem de tolerant cu orice opinie, cu condiţia să fie exprimată decent şi respectuos. Acel individ care face acum mult tapaj a primit de la mine un mesaj în care i-am spus, în traducere liberă, pentru că forumula pe care i-am scris-o eu în specializarea mea, acea formulă în traducere liberă sunt convins că nu a avut capacitatea să o înţeleagă. Ca să discuţi cu mine trebuie fie să ai bun-simţ, chiar dacă atunci nu mai contează nivelul de studii sau de pregătire. Nu mai contează ce eşti dacă ai bun-simţ. Dacă eşti inteligent, stau de vorbă cu tine chiar dacă eşti lipst de bun simţ. În cazul cu pricina, persoana în cauză este şi lipsită de inteligenţă şi de bun-simţ. I-am spus că nu avem ce să discutăm, nu îmi mai polua pagina cu tot felul de mesaje. Acesta este un personaj special. Dumneavoastră nu aveţi preri diferite faţă de mine? Aveți și nu v-am aplicat formula aceea. Dar în cazul unora trebuie să te protejezi, fiindcă nu accept să mă agaseze la nesfârșit. I-am dat o formulă care era grad de inteligenţă plus nivel de bun simt mai mare sau egal cu K, condiţie de a-mi fi interlocutor. Ce mare lucru am făcut?”. 

În ce mă privește, deoarece am avut parte deacelași tratament din partea dvs., vă anunț că mi-a fost testată inteligenta de către un psihologul unei agenții internaționale de recrutare și rezultatul  a fost un coeficient IQ de 141. Ținând cont de acest rezultat și de faptul că nu v-am insultat în postările mele, care ar fi explicația blocării subsemnatului pe contul dvs. de facebook?”