Părintele meu drag, părinte Teofil,
pe 3 martie a fost ziua în care Dumnezeu a decis să aducă în lume o lumină, o fărâmă de viață adâncită în tainele Cerului nematerialnic.
Odată cu vitejii ghiocei, Domnul ni te-a dăruit pe tine, părinte monah, cu inimă caldă de copil.
Există multe taine în lumea aceasta care nu pot fi încă deslușite, însă cea mai mare dintre toate este taina ființei umane.
Atâta miez de viață și de frumos, într-o inimă care poate cuprinde tot Universul. Într-adevăr, putem afirma cu întreagă credință că Dumnezeu nu a dăruit o minune mai covârșitoare pe lume decât inima omului! În ea se ascunde infinitul cu cele mai însemnate trăiri și sentimente. Inima e centrul organismului, cea mai puternică entitate care poate face față unor dureri inestimabile. Gândurile rele și gândurile bune, dragostea, ura sau alte sentimente paradoxale trec inevitabil prin filtrul inimii. Părinte drag, de la tine am învățat că în viață este esențial să avem sufletul bun și tot ceea ce facem să izvorască din iubire sinceră, pentru Dumnezeu. Altmiteri, orice faptă e zadarnică și înșelătoare.
Părinte Teofil, tu spuneai odată: " Eu cred că nu poate exista un îndemn mai frumos decât <<Gândiți frumos!>>
Ce înseamnă să gândiţi frumos? Înseamnă să nu te gândeşti la
ceva frumos într-o anumită clipă, ci să gândeşti frumos în orice
clipă, să fii atent la gânduri, să selectezi gândurile care trec
prin minte, să reţii gândurile cele bune, şi în măsura în care
există posibilitatea, să le dai grai şi să le întrupezi în fapte.
Pentru că dacă gândim frumos şi numai frumos, atunci trăim
frumos şi numai frumos, şi dacă gândim frumos şi trăim
frumos, suntem fericiţi.
Şi fericirea este mai aproape de tinereţe decât de bătrâneţe.
Tinerii prin structura lor, prin năzuinţele lor, prin felul lor de a
se angaja în anumite acţiuni, sunt mai aproape de fericire,
sunt mai aproape de realizări care sa le dea mulţumire şi
fericire. Ştiţi că în poveştile noastre este vorba de “tinereţe fără
bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”. Nu în sensul ca să rămână
omul la tinereţe şi să nu ajungă la bătrâneţe. Nu în sensul să
rămânem la copilărie ca fază de început, ci să ne menţinem în
sfera copilăriei în ceea ce priveşte: seninătatea, nerăutatea
sau răutatea fără durată şi în ceea ce priveşte nevinovăţia câtă
este in copilărie."
În aceste zile primăvăratice, când aerul cald are un iz aparte și miroase a Înviere, mi-am rătăcit privirea pe străzile aglomerate ale orașului, prin parcurile fremătânde de glasuri tinere și autobuzele ticsite de oameni grăbiți. Trăiri paradoxale. O nuanță feerică brăzda fiecare chip uman, învelindu-l într-o carcasă indivizibilă. Dar sub acea mască de trăire, simțeam un amalgam de sentimente mai puțin frumoase. Tristețea apăsătoare și grijile vieții cotidiene învăluiau ochii oamenilor în nuanțe de nostalgie contagioasă. Oriunde aruncai privirea, simțeai aceeași vibrație de neliniște, care ți se imprima adânc în suflet ca o săgeată.
Și atunci, părinte, m-am întrebat: " De ce?" Unde au dispărut cuvintele tale încărcate de forță? Ce se întâmplă cu lumea din jur, cu noi? O rază de soare îmi mângâia obrazul care începuse deja să se înroșească. Am luat-o din loc, tot înainte, încercând să las în urmă aceste întrebări fără răspuns.
Însă într-o zi frumoasă din minunata primăvară, mi-am adus aminte zâmbetul tău, acel zâmbet inconfundabil care s-a atașat de inima fiecărui pelerin care îți trecea pragul. O secundă ruptă din veșnicie mi-a încălzit sufletul gânditor și atunci am înțeles!
Lumea noastră tinde să fie supusă unui dinamism teribil, unei mișcări haotice, încătușată în ritmuri disperate. Stresul și setea indusă spre o evoluție fără sfârșit ne-au invadat celulele și ne-au scurs identitatea. Nu ne mai întâlnim cu noi înșine, iar atunci când o facem, tindem să nu ne recunoaștem. Din ce cauză? Fiindcă nu mai știm să trăim. Universul nostru apare cu totul distorsionat, dar suntem educați să credem doar în acele aspecte care pot fi demonstrate sau deduse cu ajutorul unui raționament logic. Ne-am născut sub egida unei false libertăți și am fost crescuți capabili să filosofăm viața, nu să o și trăim.
" E drept, nu oricine poate triumfa asupra victoriei proprii și să simtă atât de adânc că nu are ce face cu ea. Dar, la nivelul lui obișnuit, omul modern oferă pe piață tot felul de victorii, cu care nu are întotdeauna ce face, în așa fel încât lumea de astăzi pare una în care victoriile sunt suspendate, victoriile sunt de vânzare. La fiecare pas câte o victorie a lumii moderne, fără stăpân, sigură de sine", scrie Constantin Noica, înfățișându-ne o altă latură a omului modern. Setea de cunoaștere, setea inovațiilor, a ajuns să se constituie ca scop în sine, transformându-se iremediabil într-o finalitate mai puțin fermecătoare. Omul e stăpânul lumii, iar știința lui este forța care poate schimba cursul firesc al lucrurilor. Dar sufletul? Unde stă sufletul? Se mai găsește prin cărți, aruncat în cuvinte morale precum: dragoste, credință, nădejde...însă trăitorii autentici sunt în minoritate.
Părinte drag, mi-a fost dat să văd atâtea măști diversificate în intensitatea trăirilor încât aș crede că lumea este un teatru imens în care fiecare dintre noi se străduiește să își joace rolul cât mai bine, iar atunci când piesa lui a luat sfârșit, intră aproape fără niciun răgaz în următoarea. Ciudată fire mai are ființa umană când se păcălește! Ajunge să-și indentifice masca cu propriul chip, devenind un întreg indisolubil. Cu toate acestea, inima nu se poate păcăli singură. În adâncul ei, ea simte rolul și menirea cu care Dumnezeu a înzestrat-o. Inima doare, plânge, se enervează, râde, se bucură, trăiește în umbra măștii omului și îi apasă exhaustiv conștiința. Există oameni care țin cont de acest fenomen care se petrece în ei, dar cei mai mulți ignoră bătaia cordului însetat de Adevăr sau îl împietresc cu o putere inimaginabilă.
Ne-ai învățat mereu, părinte Teofil, să avem gânduri bune, să trăim cu bucurie și cu Adevăr! Dar eu cred că mai întâi trebuie să admitem existența măștii și să ne dezicem radical de ea! Numai atunci putem cultiva în suflet viața adevărată, viața cu Dumnezeu.
Acum, în luna frumoasă a lui martie, aș vrea să îți aștern în suflet o dorință, părinte! Uită-te la noi, privește pământul întreg și roagă pe Domnul Dumnezeu care ne-a creat, să nască primăvară în inimile noastre! Și prin puterea Lui, să părăsim teatrul măștilor efemere, intrând cu adevărat în Scena Vieții!
Cu dragoste,
un copil născut în aceeași zi de 3 martie.