Editura Evenimentul si Capital

Scriitorul Ştefan Caraman: „Talentul este o mică defecţiune neuronală”

Autor: | | 0 Comentarii | 1009 Vizualizari


În primul rând trebuie să ştii că în Delta Dunării se manifestă o mulţime de credinţe: cea creştin-ortodoxă de rit nou, cea creştin-ortodoxă de rit vechi, cea catolică, cea musulmană, cea mozaică etc.; puţină lume ştie că la Sulina este unul dintre puţinele cimitire din lume unde sunt îngropaţi în aceeaşi incintă toţi morţii, indiferent de etnie sau de credinţa religioasă – e un cimitir fabulos. Revenind la ce înseamnă credinţa pentru mine, orice aş spune ar suna ca un mesaj, sau ca un sfat sau, mă rog, ca un exemplu. Să spunem că e o chestiune care mă priveşte doar pe mine. Cred că vizavi de credinţă e o mică blasfemie să ai curiozităţi.

S-au pierdut multe dintre obiceiurile acestui popor al nostru, aşa e?

Nu ştiu dacă s-au pierdut multe din obiceiurile acestui popor întrucât nu le-am cunoscut pe toate. Iar dacă s-au pierdut poate că nu e vestea cea mai rea – obiceiurile vin în general din zona needucată a unui popor, din zona vulgară, mundană sau cum vrei tu. Mie unele mi se par de-a dreptul stupide (răpiri de tinere fete, nu ştiu ce dansuri iniţiatice, unele colinde etc.). Poate că au caracter pur istoric, sau documentar, sau doar distractiv, dar eu le cred pe multe dintre ele lipsite de valori artistice sau de un mesaj sănătos. Da, probabil s-au pierdut, aşa cum s-a pierdut şi secretul zgârmării pereţilor din peşteri – sunt lucruri care s-au adăugat la devenirea unor populaţii umane, dar nu cred că e necesar să rămână eterne. În ceea ce priveşte a doua întrebare, românii azi nu mai merg la biserică, ci la tot felul de spectacole scabroase cu oase umane, ale diferiţilor sfinţi de unde ei câştigă o minciună, iar popa nişte bani. Să fim serioşi, mersul la biserică azi e un spectacol trist cu maimuţe, boxe scoase în stradă şi incantaţii mai degrabă diavoleşti decât luminate. Eu când aud un preot cântând în biserică mă aştept să-i văd coada. Măcar din acest punct de vedere Iisus a fost sacrificat cam degeaba. El s-a dus, Sinodul a rămas şi a înflorit.

În „Scrisori către Rita“, ai în aceeaşi frază Iisus şi un cuvânt deocheat. Pentru că nu toţi oamenii pot înţelege aş vrea să te rog să-mi spui dacă tu crezi că mai este actual mesajul de acum 2000 de ani al lui Iisus?

Dacă lângă Iisus devenea pur orice om decăzut, nu văd de ce un biet cuvânt deocheat nu ar avea aceeaşi soartă. Oamenii care nu pot înţelege au o problemă de limite şi, mai ales, de apreciere sau înţelegere a ceea ce a fost şi a cine a fost de fapt Iisus. Urmăresc habotnicii de peste tot şi mi-e milă de ei pentru că într-o zi Mântuitorul se va ridica de sub piatra pe care ei o apasă cu tălpile credinţei lor false şi exact pe ei îi va căpăci cu o sfântă scatoalcă... exact ca în Templu. Revenind la mesajul Lui, mă tem că nu a avut niciun mesaj de transmis, asta a fost doar interpretarea apostolilor şi a diferiţilor papi de mai târziu. Iisus purta Cuvântul Domnului, atât. În rest cretinul uman a lăbărţat în poveşti, Biblii, scrisori şi tot felul de alte înscrisuri. Să fim serioşi, religia azi e doar un bestiar simpatic; Iisus îl ignora.

Din perspectiva relaţiei spirituale crezi că România şi poporul român pot contribui la creşterea spiritualităţii europene? Nu întreb dacă dă cineva doi bani pe noi, cred că răspunsul îl ştim amândoi…

Am să te surprind, cred că da. Nu toţi românii sunt detestabili, nu toţi sunt neciopliţi. Sau, nu doar ei. Am călătorit prin Europa, proporţia de inşi pe care-ţi vine să-i strângi de gât se păstrează pe tot continentul, nu doar în România. Noi încă nu suntem armonizaţi la nivelul elitelor, poate. Elitele noastre sunt neamuri proaste, de slabă calitate, iar excepţiile chiar întăresc regula. Nu ştiu de ce, nu aş da vina pe comunism. Aş spune că e mai degrabă cancerul nostru istoric – ăla care nu se tratează şi gata. Totuşi, români în Europa, indiferent de palier, nu e un nonsens în termeni.

Ce înseamnă pământul românesc pentru Ştefan Caraman?

Începând cu 1 ianuarie 2014, orice cetăţean din Europa poate cumpăra terenuri în România, poate deveni proprietar aici. Pentru mine pământ românesc înseamnă doar bucata aceea pe care am acte. Dacă vreau mai mult, cumpăr mai mult. De asemenea, pot cumpăra un teren în Spania. Deci iată pot avea pământ românesc în Spania. Vreau să spun că întrebarea ta nu-şi mai găseşte sensul în ceea ce se numeşte (şi se va împlini până la urmă) Proiectul European.

Dacă ar fi să te întâlneşti pe stradă cu Ştefan Caraman adolescentul ce i-ai spune?

Nu i-aş spune nimic, m-aş ascunde ruşinat ca să nu mă vadă.

Scandal Antena 3 - PRO TV! Vedetele postului si-au aruncat cuvinte grele! Mircea Badea, pionul principal!

Pagina 2 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Cultură

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
17:24 Kovesi LOVEȘTE DUR la Bruxelles. Instituțiile europene AU FOST ALERTATE 13:49 Kovesi ARE UN PLAN ASCUNS şi elaborat, cu PUNCT FINAL la Cotroceni. Cine s-ar fi gândit? Breaking news 11:32 Kovesi ŞI CEL MAI MARE ABUZ din mandatul la DNA. Cine sunt „MÂNJIŢII DE PE LISTA NEAGRĂ”. Breaking news în Justiţie 09:16 Tudose A DEVOALAT MAREA MANEVRĂ de pe axa Dragnea-Toader. CE SE SCHIMBĂ LA DNA? Breaking news 22:49 KOVESI, MITRALIATĂ cu SENTINȚE DEFAVORABILE. Mihaela Iorga Moraru, CONCEDIATĂ ILEGAL! 22:34 „În dosar apare şi numele lui Ţiriac” Breaking news în România. MAI MULTE NUME GRELE sunt implicate 19:42 Date importante din „Dosarul penal Kovesi”. Avionul pentru Popa a costat 130.500 euro, spune Parchetul General 11:59 Să fie acesta SFÂRȘITUL pentru KOVESI? Va fi ANCHETATĂ de CEL MAI MARE DUȘMAN. Cândva a DAT-O AFARĂ, acum s-a întors roata 16:37 KOVESI insistă și declanșează RĂZBOIUL cu Adina FLOREA. Amănunte INCENDIARE 16:20 6 ANI DE ÎNCHISOARE pentru Kovesi, BOMBA ANILOR în Justiţie! Breaking news în România 16:18 BREAKING NEWS. Ce LOVITURĂ pentru KOVESI!... A venit de unde se AȘTEPTA MAI PUȚIN 16:14 BREAKING NEWS: Laura Codruța Kovesi este DĂRÂMATĂ! Chris Terhes, despre candidatura lui Kovesi: Nu este eligibilă! 12:57 VINE APOCALIPSA pentru Dragnea: PSD, în CĂDERE liberă din cauza lui Kovesi! Dezvăluiri în „Telefonul de la ora 9” 11:29 Kovesi și fuga de marile procese de la Înalta Curte. Comentariu de Simona Ionescu 11:29 DE CE este ROMÂNIA ASTFEL? Cazul Kovesi din perspectiva imposturii. Editorial de Dan Andronic 11:20 BREAKING NEWS. Avem NUMELE ZIARISTEI care a fost DATĂ AFARĂ de Sebastian GHIȚĂ la cererea Laurei Codruța KOVESI 11:12 Kovesi, TRĂDATĂ de Traian Băsescu: „Dacă atât a dus-o capul!” 10:20 Kovesi, fără SPP și salon oficial. FOTOGRAFIA care spune TOTUL despre fosta șefă a DNA 09:24 Fosta șefă a DNA, vizată în 19 dosare la Parchetul General