CRONICĂ DE FILM. Avea 76 de ani când a terminat lungmetrajul "Marioneta", dar vârsta nu se citeşte în limbajul cinematografic al lui Roman Polanski, care a văzut în bestsellerul lui Robert Harris - alături de care semnează scenariul - nu doar scheletul unui thriller, ci şi oportunitatea de a muşca din subiecte grele, care merg de la etica scrisului până la statutul contemporan al torturii.
Universul e din nou cu susul în jos, iar sistemul axiologic absentează cu desăvârşire: scriitorul marionetă interpretat de Ewan McGregor (nu are nume în film) îşi "marketează" talentul în faţa editorilor declarând că principalul său aport la autobiografia fostului premier britanic, Adam Lang (Pierce Brosnan), îl va constitui ignoranţa în ale politicii. Ca atare, va redacta un text "inimos", va pătrunde fără nicio prejudecată în intimitatea omului politic şi o va traduce cu căldură pe înţelesul maselor.
Dau o mână de ajutor şi soţia ageră a premierului (Olivia Williams), şi şefa lui de personal (Kim Cattrall). Fireşte, cum predecesorul său a murit în circumstanţe stranii, noua "marionetă" începe repede să-şi facă griji pentru totalitatea organelor sale, pe măsură ce descoperă un întreg păienjeniş de trădări, duplicităţi şi înjunghieri pe la spate. Iar Polanski coregrafiază cu minuţiozitate transformarea autorului amator de rescriere a istoriei, împăcat cu traiul în umbră, în agent dublu încăpăţânat să descopere adevărul şi să rămână în viaţă.
În universul ambiguu moral al lui Polanski, adevărul rămâne însă lipsit de orice relevanţă. Nu, Robert Harris nu e John le Carré; romanul său se ţine cu dinţii de linia narativă, dialogurile duc uneori lipsă de subtilitate, nu-şi bate capul cu dezvoltarea vreunei atmosfere. Dar aici intervine Polanski: respiri ameninţare în fiecare secundă a filmului, de la încrâncenarea actorilor - Brosnan a copiat de la Blair până şi modul în care îşi acoperă dinţii cu buzele şi le strânge discret - până la filtrele de culoare care sufocă lumina şi la modul în care a folosit ferestrele, care distrug diviziunea spaţiu privat/spaţiu public şi ţin personajele din interiorul casei într-un şah perpetuu.
Se vede că Polanski a montat "Marioneta" într-o celulă, dar şi de ce a aşteptat două decenii pentru a realiza un thriller plasat în contemporaneitate. A pus totul în el: paralela dintre personajul lui Brosnan şi Tony Blair se adânceşte cu fiecare secvenţă - Harris a fost ziarist specializat în politică şi l-a urmărit îndeaproape premier, numai pentru a se declara complet dezamăgit de activitatea sa -, compania "Hatherton" trimite evident la "Halliburton", schimburi de replici de un sarcasm percutant, o analiză a cultivării concertate a paranoiei de după 11 septembrie, new media - la un moment dat te aştepţi ca Twitter să aibă un rol -, teorii ale conspiraţiei şi descrieri ale unor metode de "interogatoriu" practicate de CIA.
Pe cât de eclectice elementele, pe atât de bine funcţionează în film. "Marioneta", care are premiera pe 25 iunie, reprezintă un caz rar de viaţă care augmentează textura peliculei.