Școala și tâmplăria i-au adus un nou dosar penal președintelui PSD Neamț

Școala și tâmplăria i-au adus un nou dosar penal președintelui PSD Neamț

Fostul deputat Ionel Arsene, preşedinte suspendat al Consiliului Judeţean Neamţ şi lider al filialei judeţene a PSD, a fost trimis în judecată de procurorii DNA într-un nou dosar, tot de trafic influenţă, precum cel în care a fost reținut la începutul acestui an.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Ionel Arsene pentru că i-ar fi cerut unui primar din Neamţ să intervină la alt primar pentru ca o firmă controlată de el să obțină o lucrare la construirea unei şcoli.

Potrivit procurorilor DNA, în luna iunie 2015, Ionel Arsene, care era deputat și președinte al PSD Neamț, lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra unui primar de comună din Neamţ, membru al aceluiaşi partid (PSD), i-a cerut unui alt primar, în schimbul atribuirii unui contract vizând construirea unei şcoli într-un sat, către firma administrată de soţia acestuia din urmă, iar o parte din lucrări (cele de tâmplărie), să fie subcontractate unei societăţi agreate de Arsene.

 

Ne puteți urmări și pe Google News

„În temeiul acestei înțelegeri, ca urmare a influenței exercitate de Arsene Ionel asupra edilului, la data de 27 iulie 2015, a fost încheiat contractul de execuție lucrări, cu obiectul de mai sus. Ulterior, la data de 09 octombrie 2015, societatea câștigătoare a contractului a subcontractat o parte din lucrările de tâmplărie firmei agreate de inculpat, fiind emisă în aceeași zi o factură fiscală în valoare de 150.000 lei (achitată la datele de 16.11.2015 și 07.03.2016 deși produsele de tâmplărie au fost livrate în lunile august și septembrie 2016)”, se arată în comunicatul DNA.

În luna ianuarie a acestui an, Arsene a fost reținut de DNA,  acuzat că, în 2013, ar fi primit 100.000 de euro de la Gheorghe Ştefan pentru a interveni pe lângă şeful ANI de la acel moment, Horia Georgescu, astfel încât Culiţă Tărâţă, în acea perioadă preşedinte al CJ Neamţ, să fie declarat incompatibil. Conform anchetatorilor, intervenţia nu şi-ar fi atins scopul.