Îndemnuri de CURAJ și UNITATE din partea liderilor la Școala Politică a TSD

Prima zi a Şcolii Politice de vară a Tineretului Social Democrat, la cea de-a doua ediție, care se desfăşoară la Neptun, a debutat cu discursurile liderilor de la nivel central şi local, şi s-a încheiat cu cel al preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, care i-a îndemnat pe tineri să nu se dea bătuţi în faţa forţelor „din interior şi exterior" cu care se luptă guvernanţii, care vor duce până la capăt programul de guvernare.

Nu au lipsit miniştri ai cabinetului, europarlamentari, parlamentari, între aceştia fiind Lia Olguţa Vasilescu, Ioana Bran, Eugen Teodorovici, Victor Negrescu, Ioan Mircea Paşcu, Gabriela Zoană, Ecaterina Andronescu, Şerban Nicolae, Gabriela Creţu, Claudiu Manda, informează Agerpres.

Preşedintele TSD, Gabriel Petrea, a făcut un apel la unitate, în anul Centenar, care ar trebui să unească atât societatea, cât şi scena politică românească.

„Noi ne-am asumat, în urma congresului şi în urma câtorva clipuleţe care au apărut după congres, că vom investi mai mult în educaţie şi că vom încerca să ne depăşim momentele de rătăcire pe care le avem în faţa camerelor de filmat, să ne pregătim mult mai bine şi să devenim mult mai buni în cea ce facem. (...) În anul Centenarului, care ar trebui să ne unească, (...) trebuie să avem încredere în viitor, pentru că noi suntem viitorul şi, dacă îl construim aşa cum trebuie, nu poate să sune decât bine. (...) Trebuie să avem încredere în stânga românească şi în proiectele pe care le pregătim pentru societate în general. Am demonstrat în aceste luni de guvernare că suntem capabili să ducem la îndeplinire mai multe proiecte despre tineri", a spus Petrea.

În ceea ce privește capitolul „încredere în PSD", Petrea crede că tinerii din PSD trebuie să fie mai atenţi la ceea ce comunică.

„Este foarte important ca societatea să audă despre rezultate şi munca noastră. Trebuie să fim uniţi, să nu mai fim dezbinaţi de atâta ură, şi noi trebuie să fim exemplul schimbării în societate. Noi practic am început de ieri campania electorală şi cred că trebuie să avem un mesaj foarte clar pentru generaţia pe care o reprezentăm", a adăugat el.

Secretarul general al PSD, Marian Neacşu, consideră că tinerii din PSD ar trebuie să se afle într-o permanentă campanie.

„Îmi doresc ca această campanie, care a început ieri, să nu se termine mâine şi să nu se termine de fapt niciodată, pentru că voi aveţi în primul rând datoria să fiţi permanent în campanie. Trebuie să fiţi cel mai important vector de imagine al partidului nostru, aveţi obligaţia asta", a subliniat Neacşu, care l-a calificat pe Gabriel Petrea ca fiind mai performant faţă de predecesorii lui.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, i-a îndemnat vineri seara pe tinerii social-democraţi să se informeze mai bine despre cum acţionează „unii miliardari în unele ţări", cum ar fi şi ţara noastră, denunţând astfel „forţe din interior şi din afară" cu care „se bate" PSD pentru a creşte nivelul de trai al românilor.

„Da, românii vor să muncească, dar vor să aibă şi salarii mari, pentru că şi ei au copii, aşa cum au şi europenii şi ei vor pentru copiii lor o şcoală bună, o educaţie bună, să aibă posibilitatea să plece în concediu cu copiii lor, să aibă posibilitatea să simtă şi să guste viaţa (...). Şi pentru asta ne batem cu nişte forţe mari, şi dinăuntru şi din afară. Nu sunt poveşti. În afară de conversaţiile pe Facebook, pe care e bine să le aveţi, mai citiţi şi alte articole interesante, ştiri interesante despre ce se întâmplă în lume, despre cum sunt implicaţi unii miliardari în unele ţări şi câte miliarde cheltuie, ce fac în America, ce-au făcut şi la noi, ce-au făcut şi în alte ţări şi să încercaţi să înţelegeţi că numai cunoaşterea vă va ajuta să fiţi puternici în acest război în care suntem împreună - suntem o echipă. Câteodată şchiopătează la oamenii fără caracter, la oamenii mincinoşi. Şi noi am avut şi mai avem - e un partid mult prea mare ca să nu avem aşa ceva. Vestea bună e că sunt foarte puţini în comparaţie cu sutele de mii de membri pe care îi avem", a afirmat Dragnea.

Liderul social-democraților a apreciat că este „foarte frumoasă" expresia "sărac, dar cinstit", pe care nu o critică, dar a pledat pentru un nivel mai mare de trai pentru tineri, pentru români, apreciind că această paradigmă nu mai este necesară.

„Da, este foarte frumoasă expresia 'sărac, dar cinstit' şi nu o critic. Dar haideţi să ne gândim: dacă un tânăr sau cineva îşi ia o maşină devine necinstit? Dacă un tânăr îşi face o casă, devine necinstit? Dacă îşi întemeiază o afacere, nu mai este cinstit? Dacă obţine profit, nu mai este cinstit? Dacă vrea să-şi dezvolte afacerea, nu mai este cinstit? De ce trebuie să stăm noi în această paradigmă? De ce această societate urmăreşte să fie învrăjbită şi radicalizată numai când e vorba despre români? Dacă e vorba despre vreo companie străină...", a afirmat Dragnea.