„Școala de bani pe roți”. Proiect de educație financiară la care părinții îi pot înscrie gratuit copiii

Chiar dacă a venit vacanța și celor mici le stă gândul doar la distracție, în parcarea de la TNB din București, ei pot să participe la o serie de jocuri creative, prin intermediul cărora au posibilitatea de a învăța noțiuni de bază despre bani, bugete și alte concepte financiare.

De exemplu, într-una dintre etape, copiii își pun hainele de Detectivi sau de Exploratori și intră în Configurator, un spațiu virtual unde încep să înțeleagă importanța planificării bugetului personal. Astfel, copiii vor înțelege cum este cheltuit bugetul mediu în România, ce grupuri de cheltuieli sunt mai scumpe, care costă mai puțin și cum te ajută bugetul personal să preîntâmpini cheltuieli inutile.

În grupe de câte 15, timp de o oră și jumătate, copiii vor explora lumea banilor și vor parcurge cinci astfel de etape ale informării și conștientizării, toate acestea prezentându-se sub formă de jocuri, interacțiune și voie bună.

Atelierul se desfășoară într-un camion special construit, unde cei mici vor investiga categoriile de cheltuieli și bugetul personal, vor dezbate valoarea banilor și a obiectelor și vor înțelege că aproape toate procesele economice sunt conectate pe plan global.

Școala de bani pe roți recurge la învățarea experiențială și jocuri pentru a-i ajuta pe cei mici să acumuleze cunoștințe într-un timp foarte scurt..

Programul este adresat copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani, iar părinții îi pot înscrie, gratuit în acest program prin intermediul site-ului www.scoaladebani.ro/peroti/

Programul de activitate al Școlii de Bani pe Roți este între orele 10:00 - 21:30, de luni până duminică, iar camionul este amplasat până miercuri, 5 iulie în parcarea Teatrului Național(TNB), din Piața Universității, din București.

Începând cu 13 iulie caravana „Școala de bani pe roți” se va muta în Constanța.

Potrivit unui studiu ad-hoc realizat de reprezentanții Băncii Comerciale Române, BCR, unul dintre organizatori, cei mai mulți dintre părinții din București declară că nu le dau bani de buzunar copiilor.

De regulă, cei care le dau fac acest lucru săptămânal, oferindu-le celor mici, în medie, peste cinci lei pe zi. Conform declarațiilor copiilor, cei mai mulți primesc aceste sume începând de la vârsta de șase ani. Majoritatea părinților spun că le dau bani celor mici după ce aceștia împlinesc șapte ani, destul de târziu, mai ales în contextul în care 95% din educația financiară a românilor provine din familie.

La nivel național, avem un grad mic de alfabetizare financiară, de 22%, iar planificarea unui buget este o necunoscută pentru trei români din patru.